hram la schitul „înălţarea domnului” din veştem - sfânta liturghie, oficiată de înaltpreasfinţitul laurenţiu

Schitul „Înălţarea Domnului” din localitatea Veştem, judeţul Sibiu, şi-a sărbătorit hramul din acest an prin Sfânta Liturghie arhierească, oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.

Sfânta Liturghie a fost oficiată la altarul de vară al aşezământului monahal, iar credincioşii din comunităţile apropiate şi pelerinii au participat la slujba religioasă pentru a se ruga împreună cu soborul slujitor în această zi de mare praznic. În soborul slujitor s-au aflat protopopul de Sibiu, pr. Ioan Coşa, diaconi şi alţi slujitori ai sfintelor altare. Alături de obște s-au aflat și primarul comunei Șelimbăr Marius Grecu și viceprimarul comnunei Șelimbăr Cornel Oană pecum și consilieri eparhiali ai Ahiepiscopiei Sibiului.

În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a vorbit credincioşilor prezenţi despre însemnătatea praznicului Înălţării Domnului.

„Reținem două lucruri esențiale, că El este Fiul lui Dumnezeu Care a venit să ne Mântuiască pe noi și al doilea lucru important că El s-a jertfit pentru noi și pentru a noastră Mântuire, murind și înviind pentru noi. Dacă a venit din iubirea nemărginită a lui Dumnezeu față de oameni, Dumnezeu Tatăl L-a trimis din iubire pe Fiul Său în lume ca să răscumpere lumea, s-o împace cu Dumnezeu. El, împlinindu-și toată lucrarea aceasta aici, pe pământ, S-a înălțat la Ceruri, adică s-a întors acolo de unde nu a plecat niciodată. Niciodată nu S-a despărțit Fiul lui Dumnezeu de Tatăl Cel Ceresc și de Duhul Sfânt ,dar într-un chip pe care noi nu îl putem explica omenește, pentru că este o lucrare dumnezeiască. Dumnezeu Fiul, S-a micșorat pe Sine, a acceptat de bună voie să ia un trup al nostru, al oamenilor, al tuturor oamenilor, cu care să săvârșească lucrarea aceasta în locul oamenilor, adică să plătească pentru ceea ce a greșit omul. Sărbătoarea aceasta a Înălțării Domnului face legătura între Învierea Sa și pogorârea Duhului Sfânt. Biserica a rânduit ca să se preamărească această sărbătoare printr-un imn, printr-un tropar care cuprinde în sine acest adevăr, adică legătura între Înviere, Înălțare și Pogorârea Duhului Sfânt. Înălțatu-Te-ai întru Slavă, Hristoase Dumnezeu nostru, bucurie făcând ucenicilor tăi, prin făgăduința Duhului Sfânt, încredințându-i pe ei prin Binecuvântare că Tu ești Fiul lui Dumnezeu Care Mântuie lumea.”, a subliniat ierarhul, scrie Mitropolia Ardealului.

La final, stareţa aşezământului monahal de la Veştem, monahia Epiharia Predescu, a primit Ordinul ctitoricesc pentru femei „Anastasia Șaguna” pentru clerici, mulțumindu-i ierarhului pentru binecuvântarea adusă în zi de hram şi i-a oferit în dar o icoană. Schitul „Înălţarea Domnului” din localitatea Veştem a fost ridicat începând cu anul 2008. După construirea bisericii, au fost ridicate corpul de chilii, altarul de vară şi celelalte anexe, iar în prezent se lucrează la pictura interioară a locaşului de cult.

În încheierea Sfintei Liturghii, Primăria comunei Șelimbăr, în „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)”  prin vocea primarului Marius Grecu a anunțat sprijinul oferit în construirea unui centru social la Mănăstirea „Înălțarea Domnului” din Veștem.

„Este o cinste pentru mine să reprezint această frumoasă comună și vreau să vă spun că nu ne vom opri aici cu construcția de biserici, pentru că mergem pe principiul: «Nimic fără Dumnezeu!» și asta ne ajută în toate. Doamne ajută, vă mulțumim Înaltpreasfinția Voastră că ne sunteți alături. Nimic nu este întâmplător, din acest motiv suntem împreună. Vă mulțumesc tuturor, multă stimă și respect din partea comunității noastre.” a mulțumit primarul Marius Grecu.

hram la schitul „înălţarea domnului” din veştem - sfânta liturghie, oficiată de înaltpreasfinţitul laurenţiu

În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul şi soborul slujitor i-au pomenit pe eroii neamului.

„Se cuvine că de fiecare dată când ne dăm seama că darul lui Dumnezeu a lucrat în noi și la temelia lucrării acestea să află jertfa celor care propria viață și-au dat-o pentru bună stare, se cuvine să-i pomenim. Noi îi pomenim la fiecare  Liturghie, de fiecare dată, pe toți eroii români, din toate timpurile și din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpul de luptă în lagăre și în închisori, pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești, pentru întregirea neamului, pentru libertatea și demnitatea poporului român. […] Vreau să vă spun, de ce la Înălțare sunt comemorați eroii, pentru că ei sunt considerați martiri asemenea Sfinților. Mântuitorul Dumnezeu este înconjurat de Sfinți, de Îngeri și de Sfinții care se bucură de iubirea nemărginită a lui Dumnezeu.” a transmis ierarhul.

Ultima oră

Comentariul meu