bărbatul omorât pe henri coandă avea 23 de ani. criminalul a fost reținut

Un bărbat a fost omorât, sâmbătă seara, pe strada Henri Coandă din Sibiu, de către un individ care, imediat după faptă, a fugit de la fața locului. Oamenii legii s-au mobilizat pentru a-l identifica în cel mai scurt timp, astfel că zona a fost împânzită de polițiști. Autorul crimei a fost prins și reținut. 

Crima a avut loc în 05.08.2023, în jurul orei 22,00, fapta fiind sesizată prin apel la 112. „I.P.J. Sibiu a fost sesizat cu privire la faptul că o persoană de sex masculin ar fi decedată și ar prezenta leziuni în zona capului, în fața unui imobil din municipiul Sibiu”, informează Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Citește și: Crimă pe strada Henri Coandă din Sibiu

La fața locului s-au deplasat polițiști de investigații criminale, criminaliști, precum și medic legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Sibiu, constatându-se că este vorba despre un tânăr în vârstă de 23 de ani, din municipiul Sibiu. Medicii au încercat să îl resusciteze pe bărbatul întins pe trotuarul din fața blocului, însă el n-a mai putut fi salvat. „În cursul nopții, în jurul orei 22:15, două echipaje SMURD, împreună cu medicul de urgență și un echipaj SAJ, au intervenit în municipiul Sibiu, pe strada Henri Coandă. Echipajele medicale au acordat primul ajutor unui bărbat neidentificat, găsit în stop cardio-respirator. Acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare, din păcate fiind declarat decedat”, spun reprezentanții ISU Sibiu.


Criminalul, reținut 

Criminalul a fugit de la fața locului imediat după faptă, însă oamenii legii au reușit să îl prindă. Zona a fost împânzită de polițiștii, astfel că atacatorului i-ar fi fost imposibil să scape. Acum el este reținut. „Întrucât în urma examinării sumare a cadavrului s-a conturat suspiciunea rezonabilă că decesul ar fi survenit ca urmare a comiterii unei fapte cu violență, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, iar din primele investigații efectuate de către polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, a fost identificat și prins un bărbat în vârstă de 56 de ani, din mun. Sibiu, bănuit că ar fi comis fapta pe fondul unui conflict spontan cu victima. Față de acest bărbat, procurorul de caz a dispus reținerea pentru 24 de ore”, spune Welter.

VEZI AICI VIDEO CU CRIMINALUL

Trupul tânărului decedat a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării autopsiei. Cercetările în acest caz continuă în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor comiterii faptei.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Ultima oră

Comentariul meu