fodor, despre sibianul care a făcut greva foamei în piața mare. „de ani de zile ne luptăm cu această persoană ”

În cadrul ședinței Consiliului Local de la sfârșitul lunii august a fost discutată și problema unui sibian care a făcut greva foamei, la sfârșitul lunii iulie, în Piața Mare.

Ioan Giurgiu, un bărbat din municipiul Sibiu, a intrat în greva foamei la sfârșitul lunii iulie. Sibianul spunea la momentul respectiv că în zona din spatele blocului muncește ca mecanic unde avea un atelier, fără să deranjeze locatarii. Poliția Locală s-a arătat de altă părere, astfel că i-a cerut să înceteze activitatea, fiindcă se află pe domeniul public. În greva foamei a intrat pentru a cere autorităților să îi ofere o soluție, astfel încât să poată munci în continuare, dar și pentru a-și ajuta vecinii.


Primarul Sibiului a vrut să atragă atenția asupra acestor tipuri de practici și să arate care a fost, de fapt, situația. „Este vorba despre un locuitor de pe Aleea Șteaza și vreau să vă arăt despre ce este vorba pentru a înțelege de ce face greva foamei. A dat o declarație la presă că are autorizație de funcționare. El are autorizație să repare mijloace auto la domiciliul clienților. Domiciliul clientului înseamnă o casă, cu o curte sau un garaj, nu o persoană care locuiește în incinta unui bloc pentru că strada este domeniu public. Făcând abstracție de asta, eu am primit zeci de reclamații. De ani de zile ne luptăm cu această persoană să elibereze spațiul respectiv”, spune Primarul Sibiului.

Citește și: Un sibian face greva foamei în Piața Mare: „Rămân aici până mă ajută cineva” (VIDEO)

 

Ultima oră

Participă la discuție

4 Commentarii

  1. Nesimțitul ăsta are tupeul să zică că nu deranja pe nimeni? A deranjat tot cartierul! Mai sunt câțiva care vara sunt la picnic în fiecare zi in spațiul verde al blocului, fac gălăgie și vorbesc buruienos până la ore târzii. Sper să îi vadă și pe ăia poliția locală.

  2. Bravo Doamna Primar, cetatenii din Aleea Steaza va multumesc, ne-ati scapat de acest abuzator, va vom vota din nou.

  3. Procuratura unde e, RAR, Garda de Mediu, ANAF, acest personaj trebuie sa raspunda, incalca legi si norme, siguranta publica este in pericol, de cati ani face bani nefiscalizati?