ghidul sibianului curios: cel mai mare mădular se poate vedea la muzeul brukenthal (video)

Cel mai mare organ genital masculin expus într-un muzeu din Sibiu este penisul de balenă, lung de doi metri, aflat într-o vitrină, în Cabinetul de curiozităţi, de la etajul al doilea din Palatul Brukenthal din Piaţa Mare, potrivit specialiştilor sibieni.

Două mădulare şi câteva oase de la balene la Sibiu, de mai bine de un secol

În colecţia de zoologie a Muzeului Naţional Brukenthal există câteva oase şi două mădulare de la balene, care au fost aduse la Sibiu de mai mult de 120 de ani, încă de la înfiinţarea Muzeului de Istorie Naturală, a declarat pentru Ora de Sibiu, biologul muzeograf Silviu Ţicu.

“Ne aflăm în Cabinetul de curiozităţi al Muzeului Naţional Brukenthal, aici puteţi admira o sumedenie de piese de origine naturală, provenite din colecţia Muzeului de Istorie Naturală din Sibiu. Printre acestea putem observa două rostruri (partea din faţă n.r.) de peşte ferăstrău, între acestea aflându-se probabil, una dintre cele mai interesante piese ale acestei vitrine, un organ copulator (sexual n.r.) de balenă, provenit din colecţia muzeului nostru. Este una dintre cele două piese pe care le avem. Piesele sunt încă de la înfiinţarea muzeului, din 1895”, a explicat Silviu Ţicu.

ghidul sibianului curios: cel mai mare mădular se poate vedea la muzeul brukenthal (video)

Organele genitale din muzeul din Sibiu provin de la un colecţionar necunoscut

Deşi sunt la Sibiu de peste un secol, cele două organe sexuale de la balene nu se ştie de la ce colecţionar au fost aduse la Muzeul de Ştiinţe Naturale.

“Din păcate nu avem date exacte cu privire la originea lor, originea geografică, la data colectării sau la colecţionar. Aceste detalii au fost pierdute în timp”, a arătat Silviu Ţicu.

Potrivit specialistului de la Brukenthal, ce se cunoaşte cu siguranţă este faptul că cele două penisuri provin de la alte balene, nu de la balena albastră, cea mai mare dintre acestea.

ghidul sibianului curios: cel mai mare mădular se poate vedea la muzeul brukenthal (video)

Penisul de la balenă, cel mai spectaculos din lumea animală

Organul sexual al balenei este considerat de unii cercetători, “cel mai uimitor penis din lumea animală”.

“Penisul balenei este masiv şi oricum nu se vede decât o parte din el. Este cel mai uimitor penis din lumea animală. Este complet flexibil pentru a permite imperecherea din orice poziţie. Mai ales că balena nu are şolduri sau altă posibilitate de-a prinde femela pentru împerechere. Astfel, balenele nu au o poziţie preferată”, a declarat o cercetătoare, citată de Ştirile ProTv.

ghidul sibianului curios: cel mai mare mădular se poate vedea la muzeul brukenthal (video)

Balenele sunt cele mai mari animale de pe planetă

“Balenele sunt cele mai mari vertebrate care trăiesc în prezent pe Pământ. Au ajuns la aceste dimensiuni datorită faptului că trăiesc în apă. Ele au evoluat din forme terestre”, a subliniat Silviu Ţicu.

O balenă albastră adultă este mare cât 20-30 de elefanţi, susţin cei de la Descoperă.ro.

 

Ultima oră

Comentariul meu