weekend „bogat” în evenimente la sibiu. cap de afiș, sibiu music fest în piața mare și „festivalul cartofului” la avrig

Un weekend plin de evenimente se anunță la Sibiu în perioada 23-24 septembrie. Concerte în Piața Mare, petreceri în aer liber, festivaluri și ateliere interactive sunt doar o parte dintre opțiunile pe care sibienii le au la sfârșitul acestei săptămâni.

După cinci zile de muncă, sibienii sunt „răsplătiți” în weekend cu evenimente pentru toate gusturile. Muzica live din centru și festivalurile vor fi principalele atracții, sâmbătă și duminică.

Dorian Popa, pe scena Sibiu Music Fest

Piața Mare găzduiește concerte ale celor mai îndrăgiți artiști la Sibiu Music Fest 2023. Festivalul începe de vineri, 22 septembrie, când pe scenă vor urca Dorian Popa, Rareș și AMERAS. Distracția în Piața Mare continuă și sâmbătă când Faydee, Andia, și Bibi vor concerta. Totodată, va fi pregătită și o zonă cu food truck-uri pentru pofticioși.

Citește și: Două zile cu concerte de răsunet la SIBIU MUSIC FEST – Faydee, Andia, Dorian Popa și mulți alții cântă în Piața Mare

weekend „bogat” în evenimente la sibiu. cap de afiș, sibiu music fest în piața mare și „festivalul cartofului” la avrig

Petrecere de neratat, la Backyard

Toată lumea este așteptată sâmbătă, 23 septembrie, la HAYDEN. Neon, muzică bună, oameni faini și atmosferă incendiară, așa se anunță sâmbătă la Backyard. Party-ul începe la ora 23.00, iar intrarea se face pe bază de bilet achiziționate ONLINE. La locație, biletele vor costa 30 lei până la ora 00.00 și 50 lei după ora 00.00. Dress code-ul este: GLOW, neon, culori vibrante.

weekend „bogat” în evenimente la sibiu. cap de afiș, sibiu music fest în piața mare și „festivalul cartofului” la avrig

Petreceri pe terasă, la Cotton

Disco Buiscuit va da startul petrecerii, vineri seară la Cotton, iar sâmbătă, 23 septembrie, începând cu ora 21.00, Dj Vali Damia va mixa „all time hits”, până dimineața. Rezervările se pot face la numărul de telefon 0752 268 866.

Cartoful, vedeta din acest weekend la Palatul Brukenthal Avrig

„Festivalul Cartofului” are loc în acest weekend la Palatul Brukenthal Avrig, unde s-a scris istoria cartofului în România. Evenimentul va aduce în prim-plan importanța și istoria cartofului în cultura și alimentația românească. Diverse preparate din cartofi cu bunătăți de pe plita încinsă, plăcinta cu cartofi și atmosfera din grădinile baroce vor oferi o experiență unică.

Citește și: Festivalul Cartofului: Celebrarea istoriei și importanței Cartofului la Palatul Brukenthal Avrig

weekend „bogat” în evenimente la sibiu. cap de afiș, sibiu music fest în piața mare și „festivalul cartofului” la avrig

Filme noi la Cineplexx

Cineplexx a pregătit pentru acest weekend filme în avanpremieră, perfecte pentru a fi văzute împreună cu prietenii sau familia. „Jocuri de groază”, „Expendables 4: Eroi de sacrificiu” și „Patrula” sunt cele mai noi filme de la Cineplexx. De asemenea, mai pot fi urmărite filmele „Bântuind prin Veneția”, „Câinele stelar și turbomotanul” sau „Călugărița”.


weekend „bogat” în evenimente la sibiu. cap de afiș, sibiu music fest în piața mare și „festivalul cartofului” la avrig

Drumeții la apus și ture cu bicicleta 

„Anii drumeției” a pregătit pentru acest weekend mai multe drumeții pentru cei care iubesc natura. Sâmbătă este organizată o plimbare cu bicicleta în zona Păltinișului, iar duminică sibienii sunt așteptați la drumeții la apus în Munții Cindrel, drumeție în splendoarea Munților Făgăraș, dar și la Râu Sadului. Mai multe detalii în ceea ce privește dificultatea traseelor și echipamentul necesar se găsesc AICI.

weekend „bogat” în evenimente la sibiu. cap de afiș, sibiu music fest în piața mare și „festivalul cartofului” la avrig
Sursa foto: Facebook/Anii Drumeției

„De la stână, joc și horă” și „Sărbătoarea Recoltei”, la Muzeul ASTRA

Aproximativ 150 de ciobani, artiști, lăutari și dansatori vor realiza o serie de ateliere de muzică și dans, cu scopul de reconstitui obiceiul coborâtului oilor de la stână duminică,  24 decembrie, la Muzeul ASTRA. Evenimentul face parte din programul cultural Animă ASTRA!

Tot în acest weekend sunt așteptați copiii la atelierele din cadrul programului „Școala în satul tradițional”, în zona Etno Tehno Parc.

,,Sărbătoarea Recoltei” va avea loc duminică, 24 septembrie 2023, între orele 10-16, la Târgul de țară din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Produsele și conservele expuse de producătorii online sunt dulcețuri și siropuri, fructe și legume, must de mere, must de struguri, vin, produse lactate, prăjituri și plăcinte, dar și produse apicole, zacuscă și multe alte delicatese.

weekend „bogat” în evenimente la sibiu. cap de afiș, sibiu music fest în piața mare și „festivalul cartofului” la avrig

Festivalul Mustului, la Povestea Calendarului

„Festivalul Mustului” este un eveniment organizat la Povestea Calendarului, din Porumbacu de Jos. Turiștii și sibienii vor putea gusta must proaspăt stors și bunătăți tradiționale. De asemenea, copii vor putea participa la ateliere interactive, astfel încât părinții să se poată relaxa.

weekend „bogat” în evenimente la sibiu. cap de afiș, sibiu music fest în piața mare și „festivalul cartofului” la avrig

Atelier de pictură în aer liber la Rășinari

Sibienii pot participa sâmbătă,  23 septembrie, la atelier de pictură în aer liber la Rășinari. În cadrul atelierului participanții vor picta împrejurimile, pădurile și panorama satului Rășinari. Participarea este gratuită.

weekend „bogat” în evenimente la sibiu. cap de afiș, sibiu music fest în piața mare și „festivalul cartofului” la avrig

Festivalul Internațional de Artă Contemporană

Festivalul Internațional de Artă Contemporană continuă și în acest weekend la Sibiu. Prima ediţie a SCAF reuneşte peste 150 de artişti din 22 de ţări, potrivit organizatorilor. Festivalul durează până în 30 septembrie şi este o iniţiativă a directorului Muzeului Naţional Brukenthal, Alexandru Chituţă.

Citește și: Prima ediție a Festivalului Internațional de Artă Contemporană la Sibiu s-a deschis cu o expoziție interzisă minorilor sub 16 ani (video)

 

 

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu