sofer a1 sibiu contrasens
Sursa: Captură Opinia de Sibiu

Polițiștii sibieni îl caută pe șoferul care a circulat, luni dimineață, pe contrasens pe autostrada A1, în zona municipiului Sibiu. Bărbatul în cauză va fi amendat și va rămâne și fără permis. 

Oamenii legii s-au sesizat în urma imaginilor publicate pe rețelele de socializare cu șoferul care a circulat pe contrasens pe centura Sibiului. „Dată fiind apariția în spațiul public a unor materiale video în care se poate observa cum, în dimineața de 5 februarie a.c., șoferul unui autoturism circulă pe contrasens pe A1, în zona centurii ocolitoare a municipiului Sibiu, vă informăm că polițiștii Biroului Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva s-au sesizat din oficiu și efectuează verificări în vederea identificării conducătorului auto, pentru aplicarea măsurilor legale în consecință”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.

VEZI AICI VIDEO CU ȘOFERUL

Sancțiuni dure pentru șoferii care merg pe contrasens pe autostradă

Polițiștii atrag atenția celor care intenționează să conducă pe autostradă cu privire la necesitatea cunoașterii și respectării regulilor de circulație privind circulația pe autostrăzi, îndeosebi a semnificației indicatoarelor și marcajelor rutiere de intrare pe autostradă, pentru evitarea implicării în evenimente rutiere ce pot avea consecințe grave.

Polițiștii Brigăzii Autostrăzi desfășoară permanent acțiuni specifice în scopul creșterii gradului de siguranță a participanților la trafic și manifestă fermitate în aplicarea măsurilor legale în urma constatării ilegalităților din trafic și nu numai, fie prin activitățile directe, fie ca urmare a sesizărilor primite sau aparițiilor în spațiul public a unor materiale care surprind încălcări ale regimului circulației. 

„Reamintim și faptul că, în conformitate cu prevederile art. 102, aliniatul 4, litera c) din O.U.G. nr. 195/2002R: efectuarea, de către conducătorul de autovehicul, pe autostradă, a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, a circulaţiei în sens contrar sensului de circulaţie, a circulaţiei sau traversării de pe un sens de circulaţie pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părţi carosabile constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 1.485 și 3.300 de lei, precum şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile. Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pe un drum public aplicată pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art. 102 alin. (4) lit. c) se majorează de drept cu 30 de zile, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat numai avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale. Atenție! Conducătorul auto al cărui drept de a conduce a fost suspendat pentru 120 sau 150 de zile (majorare) ca urmare a săvârșirii contravențiilor prevăzute la art. 102 alin. (4) lit. c) NU BENEFICIAZĂ DE REDUCEREA PERIOADEI DE SUSPENDARE ! Așadar, stimați conducători auto, fiți responsabili și deplasați-vă respectând toate regulile de circulație, atât pentru siguranța dumneavoastră, cât și a celorlalți participanți la trafic!”, transmit reprezentanții IPJ Sibiu. 

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Comentariu