accident brateiu camion feb

Polițiștii Biroului Rutier Mediaș au intervenit, miercuri dimineața, la un accident produs pe DN 14, în localitatea Brateiu. Șoferul unui autoturism s-a izbit de un camion. 

Accidentul s-a produs în jurul orei 07:30. „Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism dinspre Sighișoara spre Mediaș, un bărbat în vârstă de 70 de ani, din Laslea, într-o curbă la dreapta, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune laterală cu un camion condus din sens opus de către un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Ighișu Nou”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD. Șoferul autoturismului a fost transportat la spital. „O persoană a rămas încarcerată, un bărbat în vârsta de 70 de ani. Acesta a fost extras de echipajul de descarcerare și preluat de un echipaj SMURD, conștient, în vederea transportului la CPU Mediaș, întrucât a suferit un traumatism lombar”, informează reprezentanții ISU Sibiu.

În zonă se circulă alternativ.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Comentariu