handbalista elena roșu de la cisnădie a revenit la națională. ”îmi doresc să particip la un nou turneu final”
Foto: Sportul Ilustrat

Handbalista echipei Măgura Cisnădie, Elena Dache Roșu (26 ani) va juca pentru echipa națională de senioare în meciurile cu Croația, din preliminariile Campionatului European de handbal feminin din 2024. 

Jucătoarea Măgurii, Elena Roșu face parte din lotul României pentru cele două jocuri contra Croației, din preliminariile Euro 2024. Primul joc este programat pe 28 februarie (ora 17.30 pe Pro Arena) la Bistriţa, iar returul pe 3 martie, ȋn Koprivnica. Înaintea „dublei” cu Croația, cele două reprezentative sunt pe primele două locuri în clasament cu câte 4 puncte și sunt favorite la calificarea pentru EURO 2024. Celelalte formații din grupă sunt Grecia și Bosnia Herțegovina. Se califică primele două clasate din fiecare grupă, plus cele mai bune patru echipe de pe locul al treilea, astfel că misunea României e facilă, chiar dacă Neagu și Pintea s-au retras.

handbalista elena roșu de la cisnădie a revenit la națională. ”îmi doresc să particip la un nou turneu final”

Sportiva Măgurii Cisnădie își dorește să ajungă la un nou turneu major cu naționala. ”Mă bucur că sunt aici, îmi doresc să fac tot ce ține de mine ca să ajut echipa națională. Suntem o echipă tânără, cu multe jucătoare noi, îmi doresc să formăm un grup unit și să ne îndeplinim obiectivele. Îmi doresc să ajung la un nou turneu final cu echipa națională, pentru asta muncim și îmi doresc să obținem rezultate cât mai bune”.

handbalista elena roșu de la cisnădie a revenit la națională. ”îmi doresc să particip la un nou turneu final”
Foto: Sportul Ilustrat

Jucătoarea de la Măgura poate evolua atît centru cât și inter dreapta și mai are 8 selecții de la națională, pentru care a marcat 6 goluri.  A participat cu naționala la Mondialul din Japonia, în 2019. ”Nu am un post anume pe care prefer să joc, pot juca și mă pot adapta atât în centru cât și în inter dreapta, nu este o problemă pentru mine.”


”Să evităm să ajungem la baraj”

Elena Roșu regretă câteva puncte risipite de Măgura în campionat, acolo unde echipa putea fi mai sus și fără griji. Acum, obiectivul este evitarea locurilor de baraj, acolo unde bătălia a devenit foarte strânsă, cu patru echipe despărțite de doar un punct. ”Nu am început chiar bine acest campionat, am pierdut puncte importante care contau pentru locul nostru din clasament. Tot ce îmi doresc este să câștigăm cât mai multe meciuri, să adunăm puncte, iar la finalul campionatului să ne clasăm pe un loc cât mai bun. Obiectivul echipei este acela de a ne clasa pe un loc cât mai sus în clasament, să evităm să ajungem la baraj” a anunțat Elena Roșu.

Cu 18 puncte din 17 jocuri, Cisnădia este pe locul 8 în Liga Națională, cu doar un punct avans față de locul 11, care duce la ”baraj”. În etapa viitoare, Măgura are un joc foarte dificil pe teren propriu cu Gloria Bistrița Năsăud, echipă care joacă în sferturile Ligii Europei și care se luptă în campionat pentru locul 2, cel care poate duce în sezonul viitor în Liga Campionilor.

handbalista elena roșu de la cisnădie a revenit la națională. ”îmi doresc să particip la un nou turneu final”
Foto: Sportul Ilustrat

Ultima oră

Comentariul meu