camere mai primitoare cu ajutorul veiozelor

Copiii sunt cea mai prețuită comoară a unei familii. De aceea, este foarte important ca ei să dispună de camere cât mai frumos amenajate, mai primitoare și mai comode. Dacă vă doriți să-i decorați camera micuțului dumneavoastră, însă nu știți de unde să începeți, stați fără griji. În rândurile ce urmează ne propunem să vă ajutăm pe această cale prin a vă vorbi despre veioza potrivită. Iluminatul interior reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte ale unei camere bine organizate, de aceea ne dorim să ne concentrăm strict pe acest subiect. La final, după citirea sfaturilor noastre, suntem convinși că veți putea alege lustre perfecte pentru cei mici, care nu numai că îi vor bucura ci îi vor și ajuta să se odihnească în liniște. Fără să mai stăm prea mult pe gânduri, să începem!

            De obicei, camera unui copil activează drept dormitor, birou și spațiu de joacă. Toate acestea trei trebuie să se îmbine armonios printr-un design interior modern, minimalist și ordonat. După alegerea mobilierului și a decorațiunilor, tot ce vă rămâne de făcut este să alegeți și modalitatea de iluminat pentru camera sa. Așadar, în continuare, vă vom ajuta să alegeți veioza perfectă atât pentru băieți cât și pentru fete. Astfel, veți reuși să vă surprindeți copilul cu un obiect folositor și în ton cu preferințele sale. Haideți să vedeți ce opțiuni aveți la dispoziție.

  • Lămpi pentru băieți

Camera unui băiat este, de obicei, cât se poate de minimalistă și masculină. Vopseaua albastră sau tapetul cu personajele sale preferate sunt doar câteva elemente ce fac această cameră o adevărată oază de inspirație pentru cel mic. Pentru ca întregul ansamblu al design-ului interior să fie complet, trebuie să alegeți și o veioză adecvată. Așa că iată pentru ce modele puteți opta, astfel încât să-i faceți celui mic pe plac:


  • Dinozaur: o lampă în formă de dinozaur se va potrivi unui băiețel pasionat de natură și istorie. Aceasta îl va face să se simtă ca un adevărat explorator, mereu pus pe aventuri.
  • Astronaut: o astfel de lampă de interior se va potrivi unei camere cu tematică de spațiu și, implicit, unui tânăr pasionat de astronomie sau fizică. Dacă îl prindeți pe cel mic visând la călătoriile prin cosmos, atunci lampa astronaut nu va da greș.
  • Rachetă: avem aceeași situație și în cazul unei lămpi în formă de rachetă. Dacă cel mic este pasionat de spațiu și își dorește să devină pilot, atunci nu îl veți dezamăgi.
  • Personajul preferat: nu în ultimul rând, mai puteți alege și o lampă în forma personajului său preferat. Acesta poate fi un super erou, de exemplu. Nu trebuie decât să-l întrebați pe cel mic ce preferă și gata, e garantat că îi veți aduce zâmbetul pe buze.
  • Lămpi pentru fete

Acum că ați aflat ce li s-ar potrivi băieților, a venit momentul să vă vorbim și despre fete. Iată din ce tipuri de veioze puteți alege pentru tinerele domnișoare:

  • Fluturaș: o astfel de lampă se va potrivi unei fetițe pasionate de natură. Dacă micuța dumneavoastră este veselă tot timpul, iar afară își petrecere zilele căutând noi mistere, atunci cu siguranță acest model o va impresiona.
  • Unicorn: dacă domnișoara familiei este pasionată de citit și vrea să se simtă mereu ca în basme, îi puteți aduce dorința la realitate printr-o lampă în formă de unicorn. Această creatură magică o va face pe micuță să zâmbească.
  • Ursuleț: încă o idee inspirată de iluminat, lampa în formă de ursuleț cu siguranță o va face pe fetiță să se simtă protejată. Într-un cadru confortabil și primitor, acest model se va potrivi de minune și o va ajuta pe domnișoară să se relaxeze pe deplin.
  • Personajul preferat: iată că și în cazul fetițelor puteți alege o lampă în forma personajului favorit. Să spunem că este o prințesă sau chiar o eroină. Cu o astfel de decorațiune, e clar că o veți inspira.

Acum că v-am sugerat cele mai moderne idei pentru iluminatul camerei copilului, tot ce vă rămâne de făcut este să discutați cu cei mici ca să aflați ce model le-ar plăcea. La final, vor dispune de o cameră de poveste.

            Acestea fiind spuse, iată-ne ajunși la final. Sperăm că articolul nostru v-a inspirat și că acum sunteți pregătit de următorul pas în amenajarea camerei copilului. Pentru și mai multe sfaturi, nu ezitați să navigați mediul online. Vă dorim happy shopping!

Ultima oră

Comentariul meu

Publică