atac ierusalim

După o perioadă de pauză cauzată de conflictul dintre Israel și Hamas, agenţiile de turism și-au exprimat entuziasmul de a relua pelerinajele în Ţara Sfântă începând cu luna aprilie 2024.

Totuși, situația din regiune rămâne tensionată, determinând multe dintre aceste agenții să modifice sau chiar să anuleze ofertele pentru această destinație. Ambasada României în Israel și Ministerul Afacerilor Externe din România au emis avertismente privind un nivel ridicat de alertă. Situația a escaladat după un atac intens cu peste 300 de rachete și drone lansate de Iran asupra Israelului în noaptea de 13 spre 14 aprilie 2024, menținând regiunea într-o stare de incertitudine.

Una dintre  agenţiile care a scos total din ofertă pelerinajul în Israel este Mediteranatour, cea care avea cel mai avantajos preţ, pentru un circuit de 5-8 zile, anunţat pentru aprilie, adică 850 de dolari.

La fel a decis şi ArhiepiscopiaVadului, Feleacului și Clujului, prin Centrul de pelerinaje „Renașterea”, care nu mai organizează, deocamdată, cele 2 pelerinaje în Israel, a căror cost era anunţat, din martie 2024, la 980 de euro de persoană, cu plecare în aprilie şi mai, de la aeroportul din Cluj-Napoca.

La rândul său, agenţia Europa Travel a schimbat data pelerinajelor în Ţara Sfântă după 14 mai 2024, iar tariful a rămas cel iniţial, de 1100 de euro pentru o persoană.

Şi agenţia Basilica Travel a făcut modificări,  reprogramând un prim pelerinaj în Israel pentru data de 30 aprilie 2024, chiar pe perioada Paştelui, la un preţ de 1175 de euro, cu plecare de pe aeroportul din Bucureşti. Administratorul societăţii, Leonard Ciofu, ne-a declarat că “grupul de la sfârşitul lunii aprilie 2024 se va deplasa în Israel pentru a lua Sfânta Lumină în noaptea de înviere, iar sibienii sau persoanele din alte judeţe vor putea beneficia de cazare la Casa de Oaspeţi a Patriarhiei Române, cu o seară înaintea zborului din Bucureşti”.

La rândul său, Agenţia de Turism Sfântul Nicolae anunţă plecări pentru 25 aprilie – 6 mai 2024, un Pelerinaj în Israel, chiar cu ocazia Învierii Domnului.

Sibienii, mari amatori de pelerinaje în Israel, în ciuda avertismentelor

Pe pământul Sfânt, abia s-a încheiat Sărbătoarea Ramadanului, cunoscutul Post al musulmanilor din lumea întreagă, care a început din 10 martie, s-a încheiat în 09 aprilie 2024 şi care a contituit un motiv de precauţie pentru deruarea pelerinajelor în Israel.

In prezent, evreii sunt cei care se află în post, începând din 14 aprilie (Joi) până în seara zilei de 23 aprilie (Sâmbătă), iar Sărbătoarea Paştelui (numita Pesah), la aceştia, va avea loc în perioada 23-30 aprilie 2024, ei având 7 zile dedicate în acest sens. Incă un motiv care sporeşte vigilenţa şi întărirea securităţii în zonă.

Dar cel mai îngrijorător motiv al amânărilor pelerinajelor în Ţara Sfântă îl constituie, desigur, actualul conflict din Orientul Mijlociu, care stă pe un butoi cu pulbere, după ce Iranul a atacat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 13 spre 14 aprilie 2024, cu peste 300 de rachete și drone, ținte din Israel.


Deşi reprezentanţii Ambasadei României în Israel ne-au asigurat că nu există riscuri, noi, cei de la agenţie am ales să reprogramăm pelerinajele pentru luna aprilie şi astfel vom începe cu un prim pelerinaj, pentru sibieni, în data de 7 mai 2024. Încă stăm în aşteptare, să fim convinşi că pelerinii noştri sunt în siguranţă pe pământul sfânt”, ne-a declarat preotul misionar Emil Oancea, cel care se ocupă de activitatea Centrului de Pelerinaje Sfântul Mare Mucenic Oprea, din cadrul Mitropoliei Sibiu.

In acest sens, preotul a precizat că înscrierile pentru pelerinajul în Israel, care şi-a extins itinerarul prin includerea în circuit şi a Iordaniei, cu situl său renumit Petra,vor putea începe  de săptămâna viitoare, când sibienii vor putea achita costurile şi agenţia va putea achiziţiona biletele de avion pentru aceştia, pentru a nu exista riscuri de anulări nedorite, pe fondul situaţiilor neprevăzute, din zona de conflict.

Mai mult, reprezentantul  Centrului de Pelerinaje Sfântul Mare Mucenic Oprea din Sibiu ne-a mărturisit că pelerinii sibieni nu par prea îngrijoraţi de tensiunile din Israel, aceştia exprimându-şi interesul de a pleca în pelerinaj, fiind deja constituite mai multe grupuri pentru perioada următoare.

“Unii credincioşi din Sibiu au insistat şi au plecat chiar astăzi în Israel (n.r. -16 aprilie 2024), alăturându-se unui grup din Bucureşti şi astfel au aterizat azi-dimineaţă la Tel Aviv, fără probleme, aproximativ 90 de persoane, în total”, ne-a mărturisit Emil Oancea.

Pentru plecarea din 7 mai 2024 este prevăzut un grup de 35 de persoane, dintre care 18 sunt din Sibiu. Iar alte 4-5 grupuri aşteaptă să plece în următoarele săptămâni, a mai spus preotul Oancea.

Sibienii vor avea asigurat transport, în grup, către aeroportul din Bucureşti, de unde vor avea loc zborurile. Noi dispunem de 10 preoţi ghizi, care însoţesc, pe rând, pelerinii,  a adăugat preotul Oancea.

Ambasada României în Statul Israel şi M.A.E lansează avertismente şi recomandă măsuri sporite pentru un nivel ridicat de alertă

Pe de altă parte, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români care intenționează să călătorească în Statul Israel pentru destinații și tururi turistice să își reprogrameze deplasarea, nivelul de alertă fiind ridicat la nivel 8 din 9 privind riscurile de securitate din zonă.

Cetățenii români sunt sfătuiți să se informeze, în prealabil, asupra situaţiei de securitate din zonele în care urmează să călătorească, dacă deplasarea se impune, să evite localitățile amplasate în proximitatea zonelor de frontieră din partea de nord a țării, să manifeste o atitudine cooperantă cu autoritățile locale și să își anunțe prezența la cea mai apropiată misiune diplomatică a României, se menţionează pe site-ul ministerului.

Cetăţenii români care sunt nevoiţi să se deplaseze în Statul Israel sau se află deja pe teritoriul acestei ţări, sunt sfătuiţi să se adreseze Ambasadei României la Tel Aviv şi / sau la Consulatul General al României la Haifa și să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând astfel propriile coordonate pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă la adresa de e-mail telaviv@mae.ro și / sau haifa@mae.ro.

Totodată, MAE completează avertismentele cu o serie de recomandări, pentru cetăţenii români: să manifeste prudenţă în alegerea traseelor şi localităţilor, în cazul călătoriilor pe cont propriu; să evite zonele aglomerate, în care se desfăşoară mitinguri, manifestaţii publice; să manifeste atenție în zonele publice; să urmărească mass-media locală pentru a afla care sunt zonele în care se desfăşoară acţiuni de protest pentru a le putea evita; să urmărească măsurile locale de apărare civilă care sunt în vigoare (www.oref.org.il) sau https://telaviv.mae.ro/.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică