măldărășanu, nemulțumit de presiunea fanilor. ”nu trebuie să batem mereu cu 3-0, nu suntem manchester city”

După succesul clar al lui FC Hermannstadt, 2-0 la Sibiu cu Petrolul Ploiești, antrenorul echipei de pe malul Cibinului, Marius Măldărășanu spune că așteptările unor fani sunt mult prea mari raportat la scurtul istoric al clubului în Superliga.  

Tehnicianul sibienilor, Marius Măldărășanu subliniază că victoria contra Petrolului a fost una pe deplin meritată, mai ales că prahovenii nu au pus probleme. ”Cred că prima repriză am controlat-o, am pus presiune, au venit și acele faze fixe și până la urmă ne-a ieșit. A contat foarte mult că am avut noi 1-0 în general pe astfel de terenuri, cine marchează primul câștigă meciul. Nu știu dacă au avut o fază fixă pe finalul primei reprize, în rest nu prea au ajuns în prejma careului. Îmi felicit băieții pentru efortul depus, pentru că Petrolul are jucători de calitate care pot face diferența. A doua repriză ne așteptam să bage ei doi atacanți, așa că am schimbat și noi sistemul în 5-3-2, ca să blocăm și zona centrală, pentru că Petrolul a început să joace. Ne-au pus probleme, nu le-am cerut eu să se retragă, dar jocul adversarei a făcut ca noi să ne retragem și bineînțeles că am urmărit pasele peste fundași, era clar că ei vor risca mai mult. Ne-a ieșit, am făcut 2-0 și victoria a fost meritată” a spus Marius Măldărășanu după meciul cu Petrolul.


Tehnicianul crede că unii fani pun prea multă presiune pentru un club tânăr, care trebuie să crească cu în ritm normal. ”Patronii pot spune despre bani, tot au fost probleme în trecut, acum există stabilitate, asta e un lucru pozitiv. Lumea nu prea are răbdare, dar este un club destul tânăr, înființat în 2015  și parcă așteptările datorită jocului nostru lumea vrea prea mult. Asta nu înseamnă că noi nu ne dorim, dar mă așteptam ca unii suporterii să ne încurajeze în momentele grele. Nu trebuie să batem mereu cu 2-0 sau 3-0, nu suntem Manchester City”, a spus Marius Măldărășanu la flash-interviurile de la finalul disputei cu Petrolul, scor 2-0.

FC Hermannstadt va juca runda viitoare la Galați, într-un joc important în lupta pentru primul loc din play-out. ”Oțelul este una dintre puținele echipe foarte incomode, care nu te lasă să joci în momentul în care vrei să construiești. Au pus probleme tuturor echipelor mari, dau totul pe teren, exact stilul lui Dorinel, dar trebuie să câștigăm. Vor fi și ceva schimbări, trebuie să aducem prospețime, ne dorim să câștigăm meciul, dar sigur va fi unul de luptă”  a anunțat Măldărășanu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică