șoferi prinși băuți la volan la cristian, săliște, șeica mare și sibiu. ”campion” un bărbat de 57 ani cu alcoolemie de 1,08

Patru șoferi s-au ales cu dosar penal după ce au fost prinși în trafic sub influența alcoolului la volan.

”La data de 24 aprilie a.c., în jurul orei 02.00, în localitatea Cristian, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 1 de către un bărbat în vârstă de 59 de ani, din Săliște.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, la nivelul Poliției Orașului Săliște, s-a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, conducătorului auto fiindu-i suspendat, totodată, dreptul de a conduce.

La aceeași dată, în jurul orei 07.00, pe strada Gării din orașul Săliște, același bărbat a fost depistat în timp ce conducea un autoturism.

Testarea sa alcoolscopică  a indicat de această dată o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit din nou la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

Polițiștii rutieri continuă cercetările în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere având acest drept suspendat, respectiv conducere sub influența alcoolului.” spune Elena Walter, purtător de cuvânt al Poliției Sibiu.


Alți doi în trafic cu alcool în sânge

”La data de 24 aprilie a.c., în jurul orei 17.30, în localitatea Șeica Mare, în timp ce desfășurau activități specifice pe linia prevenirii și combaterii conducerii autovehiculelor cu viteză peste limita legală, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene Sibiu au oprit un autoturism condus pe DN 14, al cărui conducător auto a fost depistat de aparatul radar circulând cu viteză peste limita legală, 71 de km/h în localitate.

La volan a fost identificat un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Agârbiciu, testarea sa alcoolscopică rezultând într-o valoare de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 24 aprilie a.c., în jurul orei 18.30, prin apel 112, Poliția Municipiului Sibiu a fost sesizată despre faptul că șoferul unui autoturism conduce haotic pe strada Mașiniștilor din municipiul Sibiu.

Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au depistat și oprit autoturismul în cauză pe strada Teilor, la volan fiind identificat un sibian în vârstă de 57 de ani.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, polițiștii rutieri au deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.” spun politiștii.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică