fc hermannstadt, la ultima apariție în acest sezon pe municipal. măldărășanu: ”ne dorim să terminăm cu o victorie”

FC Hermannstadt dispută luni, de la ora 15.00, pe Stadionul Municipal, ultimul joc acasă din acest sezon, contra celor de la Poli Iași.

Înaintea penultimei runde, sibienii sunt pe 9, cu 31 de puncte, și vor să încheie pe o poziție cât mai bună pentru un supliment din drepturile TV. Poli Iași este într-o situație dramatică, pe ultimul loc, cu 21 de puncte. Moldovenii vin după două eșecuri consecutive și trebuie să învingă pentru a mai spera la un loc de baraj. În sezonul regulat, ardelenii au învins în Copou cu 3-1, pentru ca în retur moldovenii să reușească un 0-0 de pe malurile Cibinului.  FC Hermannstadt este una din cele mai greu de învins echipe în propriul fief, unde au un singur eșec suferit acasă în tot sezonul, un 0-1, în prima etapă.

YouTube video

Marius Măldărășanu și-a băgat echipa duminica după-amiază în cantonament și dorește să ofere fanilor o victorie la ultima apariție din acest sezon pe Municipal.

Descoperă oferta de pariuri Superbet pentru partida cu Poli Iași!

”Dacă Iași își joacă rămânerea în Superligă, și noi avem obiectivele noastre, să nu uităm că orice loc mai sus în clasament înseamnă bani pentru club. Pe urmă, toți avem bonusuri de performanță pentru locurile 7-8, că suntem în insolvență, e cu totul altceva. Nu în ultimul rând există o datorie față de suporteri, este ultimul meci pe care îl jucăm acasă, am avut un sezon foarte bun din punct de vedere al meciurilor de pe teren propriu, ne dorim să terminăm cu o victorie pe teren propriu. Fotbal fără spectatori nu are rost, publicul a fost alături de noi uneori mai mult, uneori mai puțin. O să facem totul pentru victorie, vom introduce echipa care la momentul jocului este 100%, etapa trecută am făcut niște schimbări, ca să văd și alți jucători, mă gândesc că dacă la făceam meciul acesta sau alt joc contra unei echipe care era la retrogradare chiar erau discuții. Vom juca cu echipa care consider că poate câștiga acest meci”  anunțat Marius Măldărășanu.


Din lotul sibienilor continuă să absenteze Ngoma, care este accidentat de ceva vreme. Lupta pentr evitarea retrogradării este una crâncenă.

Intră în SuperSocial, singura rețea socială dedicată pariorilor din România, și găsește-ți inspirația!

”Sezonul regular a arătat cât de echilibrat este acest campionat, Oțelul Galați era criticată de toată lumea datorită remizelor, chiar și pe noi, dar egalurile acestea te țin în viață, dacă nu poți câștiga, e bine să nu pierzi. Acest parcurs a făcut ca și ei și noi să avem șansa noastră la play-off. Sunt câteva echipe la care nu se aștepta nimeni să fie jos în clasament, datorită condițiilor salariilor, banii la zi, așa cum sunt la FC U Craiova, Dinamo, nu își explică nimeni cum sunt acolo. Ei știu unde au greșit, sau își vor da seama mai târziu, noi trebuie să ne facem treaba, trebuie să ne respectăm ca fotbaliști, pe lângă bani, ei vor veni mai devreme sau mai târziu, contează ca și clubul să aibă stabilitate, ca lucrurile să meargă bine” a mai spus tehnicianul sibienilor.

Echipă probabilă FC Hermannstadt: Căbuz – Butean, Ionuț Stoica, Găman, Opruț – Sota, Murgia – Balaure, Ianis Neguț, Stoica – Paraschiv.

fc hermannstadt, la ultima apariție în acest sezon pe municipal. măldărășanu: ”ne dorim să terminăm cu o victorie”

Ultima oră

Comentariul meu

Publică