sursă foto: freepik


Românii au atins un record de scădere a consumului de energie, de mai puțin de 3.000 MW. Acesta a fost înregistrat în după-amiaza primei zile de Paște, duminică, 5 mai. Se pare că panourile fotovoltaice au avut un rol semnificativ în reducerea consumului de energie electrică la nivel național.

Duminică după-amiază, în prima zi de Paște, consumul național de energie electrică din rețele a cunoscut o scădere remarcabilă, atingând un nivel incredibil sub pragul de 3.000 MW, conform datelor furnizate de Transelectrica. Această scădere semnificativă poate fi atribuită parcurilor fotovoltaice, care au devenit principala sursă de energie a țării în acea perioadă, scrie Economica

Consumul național instantaneu de energie electrică din rețele la ora 13.56, era de 2.896 MW, potrivit datelor Transelectrica. Este vorba despre consumul din rețele, cel măsurat, consumul efectiv fiind mai mare cu, probabil, mai multe sute de MW la acea oră, fiind vorba despre autoconsumul prosumatorilor, care înlocuiesc astfel consumul din rețea cu ce produc din instalațiile fotovoltaice proprii – în momentul de față sunt instalați peste 1.500 MW la prosumatori.


Conform sursei citate, acest consum neverosimil de mic, de sub 2.900 MW este cel mai mic din ultimii opt ani, cel puțin, și au fost voci care au spus că, atunci când am stabilit un record negativ anterior de consum, de circa 3.900 MW instantaneu, acela era cel mai mic din 2007 încoace. De altfel, consumul de azi ar putea fi cel mai mic consum de energie din istoria modernă a țării.

Record negativ de consum este al patrulea consecutiv înregistrat de la finalul lunii martie încoace. Precedentul a fost marcat chiar acum o săptămână, în duminica Floriilor, când s-a coborât la 3.636 MW.

Sursă foto: Freepick.

Ultima oră