cristi pustai pe lista posibililor antrenori la acs mediaș și csc șelimbăr

Liber de contract după despărțirea recentă de Ceahlăul Piatra Neamț, antrenorul Cristi Pustai este, conform GSP, în atenția echipelor CSC 1599 Șelimbăr (Liga 2) și a ACS Mediaș 2022 (Liga 3). 

Având o vastă experiență, Cristi Pustai (57 ani) s-a despărțit recent de Ceahlăul, dar este un tehnician curtat de multe formații din primele eșaloane fotbalistice. Rămasă fără antrenor după plecarea lui Claudiu Niculescu, CSC Șelimbăr tatonează și pista Cristi Pustai, dar și a unui tehnician străin.

Experimentatul tehnician a intrat și în atenția echipei din orașul natal, ACS Mediaș, care activează în Liga 3. Fiind și membru fondator al clubului medieșean, nu este exclus ca Pustai să fie tentat să vină acasă, dacă echipa va avea un buget care să îi permită să atace promovarea din Liga 3. ACS Mediaș are deocamdată un antrenor, pe Mihai Ianc, cu care echipa a terminat sezonul trecut pe un onorabil loc 3, iar adunarea membrilor fondatori a clubului va decide dacă tehnicianul va continua.

Cristi Pustai a jucat la Mediaș în perioada 1987-1985, apoi a antrenat pe Gaz Metan Mediaș în perioada 2007-2013. A mai pregătit pe Pandurii Tg. Jiu, FC Botoșani, ASA Tg. Mureș, Rapid București, Dunărea Călărași și Gloria Buzău.

Cele mai răsunătoare succese ale lui Pustai la conducerea lotului Gaz Metan au fost promovarea în Liga I în sezonul 2007–2008 și calificarea în Europa League în 2011, acolo unde a eliminat pe Mainz (Germania).

Ultima oră