antrenorul lui csu își asumă sezonul catastrofal al sibiului și explică ce greșeală majoră a făcut

BC CSU Sibiu a încheiat sezonul competițional 2023/2024 pe poziția a 8-a în Liga Națională de Baschet Masculin, una sub așteptările fanilor. Echipa lui Tomas Rinkevicius a bifat prezența și în FIBA Europe Cup, dar a ajuns și în Final 8-ul Cupei României.

Siteul oficial al CSU Sibiu a  trecut în revistă cele mai importante momente ale sezonului precedent, prin ochii antrenorului Tomas Rinkevicius.

Start lansat de sezon

Astfel, trupa antrenată de Tomas Rinkevicius a început ca din pușcă sezonul și a bifat cinci victorii la rând. Primele două au venit în Cupa României, când BC CSU Sibiu trecea de CSM Constanța și CS Vâlcea 1924 și astfel își asigura prezența în Final 8-ul competiției. În Liga Națională a mai venit un succes în fața Vâlcii, apoi unul pe terenul lui CSM CSU Oradea, iar seria de cinci s-a oprit după meciul câștigat pe teren propriu contra lui SCM U Craiova.

„Este greu de descris pe scurt cum a fost sezonul nostru. Nu cred că a fost un sezon rău pentru noi. Am fost competitivi atât în campionat cât și în cupă. În ambele competiții am fost între cele mai bune opt echipe, ceea ce nu cred că este rău la ce se întâmplă acum în România. În general este un rezultat final bun, dar eu personal ca antrenor, am avut așteptări puțin mai mari. Dacă ne uităm cum am început, în cupă, cu două victorii, una în fața Constanței, un rezultat de remarcat. Apoi am avut trei victorii în campionat, printre care una pe terenul Oradiei, lucru care nu s-a mai întâmplat de mulți ani”.

Fără victorie în FIBA Europe Cup 

Startul în competiția continentală a adus primul eșec al stagiunii. În Sala Transilvania a venit Caledonia Gladiators, o echipă  fizică, care a surprins total și s-a impus cu 80-68. După acest joc a venit și prima înfrângere în Liga Națională, pe terenul lui FC Argeș Pitești. Perioada cu jocurile din FIBA Europe s-a dovedit și mai dificilă, după Kyle Adnam, conducătorul de joc al echipei s-a accidentat. Fără victorie în FIBA Europe Cup, în grupa din care au făcut parte Bilbao Basket și Anwil Wloclawek, CSU a mai „colectat” alte trei înfrângeri în campionatul intern.

antrenorul lui csu își asumă sezonul catastrofal al sibiului și explică ce greșeală majoră a făcut

Totuși, penultimul meci din grupa de FIBA Europe Cup nu poate fi trecut cu vederea. În Sala Transilvania, BC CSU Sibiu a fost extrem de aproape să o învingă pe Bilbao Basket, reprezentantă baschetului spaniol, dar la final s-a terminat 68-73.

„Când am început să avem un program cu multe meciuri, deplasări, a venit o perioadă dificilă pentru noi. imediat ne-au urmărit și accidentările, iar cu lotul pe care l-am avut, aceste lucuri ne-au costat mult. L-am pierdut pe Kyle Adnam și  când am început să jucăm fără un Point Guard veritabil am arătat diferit. Probabil că aici a venit primul semnal pentru noi că avem nevoie de schimbări. Kyle nu era refăcut după accidentare, a avut ceva probleme de adaptare, dor de casă și toate acestea l-au determinat să se întoarcă acasă în Australia. În acele momente am avut probleme de rezultat, care ne-au costat mult. Cred că atunci a întâmpinat cea mai grea situație.”

”Cu Threatt și Lovin, ofensiva a arătat mult mai bine”

Perioada dificilă care a împletit meciurile din FIBA Europe Cup și LNBM și-a pus amprenta și asupra lotului. Kyle Adnam și Yordan Minchev au părăsit echipa, iar la începutul lunii decembrie Marc Loving și Jay Threatt Jr. refăceau contingentul de jucători străini. Din nou în formație completă, BC CSU Sibiu a obținut trei victorii importante, contra Craiovei, Piteștiului și a Mureșului, cu care și-a asigurat prezența în Top 10, cu două meciuri rămase de jucat din prima fază a campionatului.

antrenorul lui csu își asumă sezonul catastrofal al sibiului și explică ce greșeală majoră a făcut

„Totuși am fost norocoși că l-am găsit pe Jay disponibil și care ne-a ajutat încă de la primul meci. Eu ca antrenor m-am simțit mult mai în siguranță pe parcursul meciurilor. Cred că a fost momentul decisiv pentru baschetul nostru, când am început să creștem. Am câștigat meciuri importante, care ne-au permis să ajungem în Top 10, și ulterior în Play-off. Am mai avut un jucător de la care am avut mari așteptări, Yordan Minchev. În opinia mea, este un jucător foarte bun, dar noi ne-am bazat pe el la poziția 4 și după cum s-a văzut în startul sezonului, s-a simțit mult mai bine pe poziția 3. În acel moment nu aveam alt jucător de poziția 4, aveam nevoie de un jucător care să deschidă terenul. L-am văzut pe Yordan că nu a fost mulțumit că joacă pe poziția 4 după cerințele noastre. A fost un stil diferit de jucător și schimbarea cu Marc Loving, probabil că a fost decizia corectă. Pentru aceste mutări vreau să mulțumesc management-ului. Am reacționat la timp și când am ajuns în play-off, cu acești doi noi jucători, echipa noastră a arătat mult mai echilibrată la fiecare poziție. În special ofensiva noastră a arătat mult, mult mai bine” a spus Tomas Rinkevicius despre schimbările la nivelul lotului.

Startul în Top 10 a adus primele înfrângeri în prelungiri

A doua fază a campionatului a început cu o victorie pe teren propriu contra lui CSO Voluntari. Imediat după a venit însă o înfrângere pe terenul Coronei Brașov, după overtime. Seria înfrângerilor ajungeau la trei, după un eșec pe terenul campioanei și a încă unuia în prelungiri, pe teren propriu contra Rapidului. În Top 10, CSU a mai strâns doar două victorii, pe teren propriu ambele, contra lui Dinamo și a Coronei. Trebuie trecută pe tapet și a doua înfrângere în fața Rapidului, tot în overtime. BC CSU Sibiu încheia sezonul regulat pe poziția a 6-a.

Duelurile cu Voluntari, pe muchie de cuțit

La fel ca un sezon înainte, BC CSU Sibiu a dat peste CSO Voluntari în play-off, avantajul terenului propriu fiind tot de partea ilfovenilor. În acest moment al sezonului, universitarii au etalat cel mai bun baschet. Acest aspect a putut fi ușor observat încă de la primele două meciuri de la Voluntari. „Galben-albaștri” meritau să câștige chiar din meciul inaugural al seriei, dar o decizie injustă în final de meci a făcut ca victoria să rămână gazdelor. Băieții noștri au arătat multă tărie de caracter și au ripostat în jocul secund, pe care l-au câștigat și seria se muta cu 1-1 în vulcanul din Sala Transilvania. Meciul trei a fost o adevărată nebunie. Voluntari a condus la un maxim de 22 de puncte, dar băieții noștri și-au arătat din nou caracterul, au trimis meciul în prelungiri și l-au câștigat la final cu 90-89. Meciul patru a avut o altă poveste, nu creionată 100% de cei care mânuiesc mingea pe parchet, iar Voluntari trimitea seria în decisiv, dar nu înainte ca Barro să fie accidentat după un fault grosolan în final de meci 4. Lupta a continuat, dar cu o linie mică, BC CSU Sibiu nu a putut decât să lupte până în ultima secundă în meciul din Ilfov, dar care avea un alt deznodământ față de stagiunea precedentă.

”Cel mai bun baschet al nostru a fost în seria cu Voluntari”

BC CSU Sibiu a trebuit să joace în continuare pentru clasarea finală în LNBM. Seria cu Constanța a fost una disputată, fiecare echipă și-a adjudecat primul meci de pe teren propriu. Meciul 3 a adus din nou un thriller în Sala Transilvania, iar după două reprize suplimentare Constanța câștiga seria. Rotația echipei noastre a început să se subțieze și mai mult. Cu Barro accidentat, Threatt a fost nevoit să plece în SUA pentru probleme familiale. Astfel seria cu Dinamo a fost fără istoric, mai ales după ce nici Mo Pratt nu a avut drept de joc în meciul secund.

antrenorul lui csu își asumă sezonul catastrofal al sibiului și explică ce greșeală majoră a făcut

„Noi am terminat pe poziția a 6-a sezonul regulat, ceea ce a fost o poziție excelentă pentru noi, pentru că am putut evita Clujul sau Oradea. Am jucat împotriva Voluntariului, care la rândul ei a fost o echipă puternică, cu un antrenorul bun și un lot mare. La aceste meciuri echipa noastră a jucat cel mai bun baschet al nostru. Am fost mental pregătiți. Am simțit în sânul echipei cea mai bună chimie pe care am avut-o pe parcursul sezonului. Ca antrenor nu am putut decât să fiu fericit cu modul în care ne-am pregătit pentru aceste meciuri. Am pierdut această serie, dar în continuare cred și mă gândesc la faptul că o greșeală de arbitraj ne-a luat șansa de a ne afla între cele mai bune patru echipe ale ligii și să jucăm în semifinale. Am jucat apoi pentru locurile 5-8, iar atât mental cât și fizic am fost căzuți. Am pierdut jucători foarte importanți, prima dată pe Mouhamed Barro, accidentat în meciul 4 cu Voluntari, iar ulterior Jay a părăsit echipa cu probleme familiale. Lotul nostru a fost drastic subțiat și a fost greu să fim competitivi în final de sezon. Am dat totul în această serie și poate de aceea ne-a costat totul atât de mult până la finalul stagiunii. Am fost total epuizați, iar în celelalte sferturi de finală totul s-a terminat repede, 3-0, 3-0, 3-0.

antrenorul lui csu își asumă sezonul catastrofal al sibiului și explică ce greșeală majoră a făcut

Am avut mult ghinion cu programul din sferturile campionatului. Contra echipei din Voluntari am jucat 5 meciuri în 9 zile. Nu știu alt exemplu. Nimeni nu joacă așa în Europa, în NBA. În aceste condiții Voluntari a avut avantaj pentru că avea un lot mai bogat și a putut folosi rotații mai lungi de-a lungul meciurilor”  a mai spus antrenorul despre perioada din play-off.

”Nivelul baschetului în România a crescut mult”

Tomas Rinkevicius a vorbit și despre nivelul baschetului din România din ultimii ani, dar și despre ce și-ar fi dorit să facă diferit pe parcursul sezonului trecut. „În ultimii 2-3 ani în România nivelul baschetului a crescut foarte mult și foarte rapid. În special bugetele cluburilor au crescut mult, iar unele chiar și le-au dublat. Au putut ajunge aici jucători foarte buni, jucători de echipă națională. Clujul în acest sezon a crescut extraordinar de mult, a avut jucători senzaționali și a jucat un baschet de mare calitate. Probabil a fost cea mai bună echipă din istoria României.  În general sunt doar lucruri pozitive în baschetul din România. În aceste condiții putem vedea echipe precum Craiova, Timișoara, Ploiești, echipa bune cu antrenori buni, care nu au prins Top 10. Semnalul este că baschetul în România devine mai competitiv de la an la an. Echipele devin din ce în ce mai competitive.

”Tot sezonul am jucat cu doar 11 jucători”

Ceea ce mi-ar plăcut să schimb, uitându-mă acum înapoi, ar fi fost să avem un jucător în plus. Tot sezonul am jucat cu 11 jucători în lot și uneori am avut juniori care au venit și ne-au ajutat. Sunt fericit pentru unii dintre ei, au avut momente bune, dar noi am avut probleme de-a lungul sezonului cu rotația. Probabil că a fost o alegere greșită din partea noastră, a antrenorilor, să avem un lot scurt. Trebuia să avem un jucător în plus, dacă ne uităm și la celelalte echipe. Asta mi-ar fi plăcut să avem diferit, un lot mai mare, mai ales pentru momentele în care au apărut accidentările. Tot sezonul pentru noi a fost cu suișuri și coborâșuri. Până la urmă am fost fericit de modul în care am crescut până în momentul sferturilor de finală și cum ne-am luptat acolo. Am fost cu adevărat o echipă bună” a încheiat Tomas Rinkevicius.

Liderii statistici ai lui BC CSU Sibiu la finalul sezonului 2023/2024:

Puncte pe meci: Jay Threatt – 15.5

Recuperări pe meci: Rareș Uță – 7.4

Pase decisive pe meci: Jay Threatt – 4.7

Intercepții pe meci: Marc Loving – 1.2

Capace pe meci: Rareș Uță – 0.7

Eficiență pe meci: Jay Threatt – 15.6

Minute pe meci: Marc Loving – 29:36

Procentaj 2P: Rareș Uță – 58.8%

Procentaj 3P: Jay Threatt – 40.9%

Procentaj FT: Jay Threatt – 81.3%

antrenorul lui csu își asumă sezonul catastrofal al sibiului și explică ce greșeală majoră a făcut

Ultima oră