a murit încă unul dintre muncitorii căzuți într-un bazin de canalizare de a hașag

Pe 10 iunie, în jurul orei 15.30, prin apel 112 s-a anunțat că trei bărbați au căzut într-un bazin de canalizare din Hașag. Polițiștii și echipajele medicale au intervenit, reușind să salveze doi bărbați, care au fost transportați la spital, unul în stare gravă. Unul dintre cei doi a murit la spital.

„Doi pacienți au fost aduși ieri după-masa, în jurul orei 18, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, în urma unui accident de muncă produs în localitatea Hașag. Un bărbat în vârstă de 47 de ani a fost diagnosticat cu traumatism cranio-facial și o ușoară asfixiere cu CO2 – a primit tratament de specialitate în UPU și a fost trimis acasă cu recomandări. Din păcate, cel de-al doilea pacient, un bărbat de 37 de ani, a decedat la scurt timp după ce a fost adus în UPU, în urma unui stop cardiorespirator neresuscitabil”, a transmis Cristina Bălău, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Sibiu.

Din primele cercetări, s-a constatat că, în timpul programului de lucru, trei bărbați, între 35 și 50 de ani, au căzut în bazinul pe care urmau să-l curețe, din cauze necunoscute.

Citește și: Un bărbat mort și altul rănit grav la Hașag după ce au căzut într-un canal adânc de 5 metri (video)

Ultima oră