profesoară din china găsită moartă într-un apartament din sibiu - poliția a deschis un dosar de ucidere din culpă

O tânără de 35 de ani din China a fost găsită decedată în locuința ei din Sibiu, în urmă cu trei zile. Li Caiyue era profesoară de limba chineză la Institutul Confucius din Sibiu.

În seara de duminică, 18 decembrie, în jurul orei 19:00, un bărbat a sunat la 112 după ce a găsit trupul neînsuflețit al femeii, în locuința de pe strada Bihorului, din cartierul Ștrand.


„La data de 18.12.2022, in jurul orei 19:00, prin apel 112, Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu a fost sesizat cu privire la faptul că o persoană de sex feminin a fost găsită decedată in locuința sa din municipiul Sibiu. La fața locului s-au deplasat polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, fiind identificată in imobil o persoană de sex feminin, în vârstă de 35 de ani, cetățean străin. În urma verificărilor efectuate și a concluziilor medicului legist s-a stabilit că nu există suspiciuni de omor. Polițiștii Biroului Investigații Criminale au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Luciana Lazăr.

Ultima oră

Participă la discuție

2 Commentarii

Publică

  1. Realitatea este alta,tanara profesoara a fost vineri la dr cu o prietena pt ca nu se simtea bine,sambata si duminica aceea prietena a incercat sa o contacteze dar nu a putut,astfel ca a anuntat SMURD si Pompieri care au urcat cu scara pana la etajul 3 au vazut ca este in pat,nu a raspuns la bataiile in geam acestia au fortat geamul intrand in casa constatand decesul.Acel pompier a deschis usa astfel au intrat SMURD,medicina legala etc.Stiu faptele deoarece locuiesc in acel bloc,si am vazut live evenimentele.Ora de sb nu mai dezinforma daca nu sti cum s-a intamplat evenimentul.