tursibÎn următoarea perioadă societatea de transport public va actualiza orarele de circulaţie din cele peste 200 de staţii Tursib pentru a reflecta aceste modificări pozitive. În consecinţă călătorii sunt rugaţi să consulte aceste orare afişate în staţii.

Odată cu creşterea fluenţei traficului care a rezultat după scoaterea traficului greu din oraş a rezultat şi o mai mare fluenţă în circulaţia mijloacelor de transport în comun. Astfel s-a reuşit respectarea orelor de sosire în staţie, prin creşterea vitezei de rulare a autobuzelor. Tursib-ul a început încă din 2007 un amplu program de modernizare. Pe lângă achiziţia de autobuze noi, modernizarea de staţii şi regândirea traseelor pentru optimizarea activităţii, o componentă cheie a fost creşterea calităţii serviciilor oferite călătorilor. La acest capitol este inclusă şi rigurozitatea frecvenţei de circulaţie a mijloacelor de transport în comun. „Practic, prin respectarea programului de circulaţie Tursib-ul câştigă încrederea călătorilor care deja folosesc acest mijloc de transport şi creează premisa atragerii de noi călători.” a declarat primarul Klaus Iohannis.

Autobuzele vor sosi mai repede în staţii

Pentru reglarea orelor de sosire a autobuzelor în staţii în conformitate cu noua realitate din teren, inspectorii Tursib au efectuat o serie de măsurători pe fiecare traseu cu scopul de a determina viteza de deplasare şi timpii intermediari realizaţi între staţii. Unul dintre rezultatele studiului a fost acela că viteza de deplasare a mijloacelor de transport Tursib a crescut în medie cu 14,2%, iar pe traseele care se suprapuneau cu traficul greu, viteza de deplasare a crescut în medie cu 22% (spre exemplu pe traseul 16, creşterea este de 26%). Un alt rezultat important a fost economia de carburant care s-a realizat odată cu reducerea timpilor petrecuţi în ambuteiajele de pe trasee. Consumul de carburant a scăzut cu aproximativ 8%. În următoarea perioadă societatea de transport public va actualiza orarele de circulaţie din cele peste 200 de staţii Tursib pentru a reflecta aceste modificări pozitive. În consecinţă călătorii sunt rugaţi să consulte aceste orare afişate în staţii.

Participă la discuție

1 Commentariu

Comentariu