proiect de sprijinire a dezvoltării artistice a tinerilor din sibiu

Proiectul Sprijinirea dezvoltării artistice a tinerilor prin activităţi muzeale în Municipiul Sibiu la final. Complexul Naţional Muzeal ASTRA organizează luni, 3 decembrie 2012, începând cu ora 12,00, în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA, evenimentul de închidere a proiectului  Sprijinirea dezvoltării artistice a tinerilor prin activităţi muzeale în Municipiul Sibiu.

Vor fi prezentate, în cadrul unei expoziţii amenajate în sala de conferinţe de la Hostel Diana (acces pe Poarta nr. 3), cele mai bune lucrări realizate de copiii participanţi la atelierele de pictură, prelucrarea lemnului, ceramică şi olărit. Aceştia vor face, de asemenea, demonstraţii practice.

Proiectul Sprijinirea dezvoltării artistice a tinerilor prin activităţi muzeale în Municipiul Sibiu a fost finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi implementat de Asociaţia IMC Progess – Iaşi, în colaborare cu Complexul Naţional Muzeal ASTRA – Sibiu, Asociaţia Ştiinţifică Maris – Târgu Mureş şi Complexul Muzeal Moldova – Iaşi şi s-a desfăşurat în perioada august-decembrie 2012. Proiectul şi-a propus să dinamizeze relaţia dintre Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu şi tinerii din Municipiul Sibiu, prin crearea unui spațiu cultural animat în cadrul muzeului, precum şi prin intermediul activităţilor educaționale non-formale destinate tinerilor.proiect de sprijinire a dezvoltării artistice a tinerilor din sibiu

Pe lângă atelierele organizate, în Muzeul în aer liber au fost amenajate, în zona de interacțiune Etno-Tehno Parc, spații pavilionare destinate organizării, și pe viitor, a unor activități practice în domeniile pictură, olărit și prelucrarea lemnului. Spațiile respective au fost utilate cu trei noi cuptoare de olărit, cu tejghea de tâmplărie, cu roți de olar, precum și cu instrumentar specific.

Informații generale, precum și secvențe foto din cadrul activităților sunt disponibile online la adresa http://proiectmestesuguri.muzeulastra.com/.

Ultima oră

Comentariul meu