news alert – ilie carabulea trimis în judecată de dna în dosarul carpatica, în stare de arest preventiv

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a următorilor inculpați:

CARABULEA ILIE, proprietar al firmelor S.C. ATLASSIB S.R.L. și S.C. TRANSCAR S.R.L. (societăți prin intermediul cărora deține și controlează în mod indirect societatea de asigurări S.C. CARPATICA ASIG S.A.), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, cumpărare de influență (două infracțiuni), dare de mită (două infracțiuni), folosirea în orice mod de informații ce nu sunt destinate publicității în scopul obținerii pentru sine de foloase necuvenite, în formă continuată (3 acte materiale), instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la uz de fals

MÎRZAC MARIAN, fost director general al S.C. CARPATICA ASIG S.A., la data faptelor membru neexecutiv în cadrul conducerii Autorității de Supraveghere Financiară, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, luare de mită (două infracțiuni), trafic de influență (două infracțiuni), permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații care nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată (3 acte materiale), abuz în serviciu contra intereselor publice contra intereselor publice, care a avut ca urmare obținerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit, instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice,care a avut ca urmare obținerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit

RUȘANU RADU DAN, la data faptelor președinte al Autorității de Supraveghere Financiară, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, influențarea declarațiilor (11 infracțiuni), aflate în concurs real, favorizarea făptuitorului, în formă continuată (39 acte materiale), folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere în cadrul unei persane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite

De asemenea, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a următorilor inculpați:carpatica03_big

MUSTĂȚEA RADU, la data faptelor membru în Consiliul de Administrație al S.C. CARPATICA ASIG S.A.,iar ulterior și președinte al Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România (față de care s-a dispus și este în vigoare măsura preventivă a controlului judiciar), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, complicitate la dare de mită (două infracțiuni), complicitate la luare de mită (două infracțiuni), complicitate la cumpărare de influență (două infracțiuni), complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității în vederea obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, uz de fals

RUSU ELENA, membru în conducerea S.C. CARPATICA ASIG S.A, (față de care s-a dispus și este în vigoare măsura preventivă a controlului judiciar) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, complicitate la dare de mită, complicitate la luare de mită și complicitate la cumpărare de influență, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată (2 infracțiuni)

CRUDU INA-ANA, la data faptelor director general la S.C. CARPATICA ASIG S.A, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, complicitate la dare de mită, complicitate la cumpărare de influență,


CHIȚOIU LAURA ELENA, la data faptelor director al Direcției Avizări din cadrul Autorității pentru Supraveghere Financiară (A.S.F) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și abuz în serviciu contra intereselor publice contra intereselor publice, care a avut ca urmare obținerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit,

OPRIȘ IOAN, expert tehnic auto în cadrul Biroului de expertize locale de pe lângă Tribunalul Sibiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și fals în înscrisuri sub semnătură privată,

VINEREANU IOAN DACIAN, persoană din anturajul lui Mustățea Radu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, complicitate la dare de mită, complicitate la cumpărare de influență, complicate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității în vederea obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată (2 acte materiale)

CĂLIN GEORGEL, la data faptelor secretar general al A.S.F sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și abuz în serviciu contra intereselor publice, contra intereselor publice,care a avut ca urmare obținerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit

MOLDOVEANU CORNELIU SILVIU, vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară — conducătorul Sectorului Asigurări, la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere în cadrul unei persane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite,

ODOBESCU DAN, avocat suspendat de drept în cadrul Baroului București și proprietar al unei societăți de asigurări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și complicitate la folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere în cadrul unei persane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite S.C. CARPATICA ASIG S.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de cumpărare de influență (două infracțiuni) și dare de mită (două infracțiuni)

Ultima oră

Comentariul meu