săptămâna viitoare jucăm volei pe plajă în piața mică. premii de peste 3.000 de euro!

A doua ediţie a Sibiu Sands, ce va avea loc în perioada 24-27 iulie, va pune stăpânire pe Piaţa Mică a oraşului de luni, când va începe amenajarea de la zero a terenului, conform specificațiilor Federației Internaționale de Volei.

Au mai rămas doar câteva zile până când cei mai buni voleibalişti din România vor sosi la Sibiu pentru a se întrece la Sibiu Sands – primul turneu de beach volleyball organizat, vreodată, în ţară, pe un teren amenajat de la zero într-un centru istoric – competiţia fiind inclusă anul acesta în calendarul competiţional naţional de către Federaţia Română de Volei.

La această a doua ediţie a turneului a fost creată şi o categorie deschisă echipelor de jucătoare profesioniste, competiția fetelor fiind considerată etapă din Campionatul Naţional Feminin.

A doua ediţie a Sibiu Sands, ce va avea loc în perioada 24-27 iulie, va pune stăpânire pe Piaţa Mică a oraşului de luni, când va începe amenajarea de la zero a terenului, conform specificațiilor Federației Internaționale de Volei.

Pentru confortul spectactorilor va fi instalată o tribună de 400 de locuri, iar pentru că un meci de volei pe plajă durează, în medie, o oră, zilele de competiţie urmând să se termine în jurul orei 23, va fi construită şi o instalaţie de nocturnă. Aceasta face ca Sibiu Sands să fie primul concurs de gen care se va juca într-un centru istoric, pe timp de noapte.

Înscrierile continuă la profesionişti

Sibiu Sands este o competiție deschisă atât sportivilor profesioniști, cât și celor amatori. La categoria Mixt, la care pot participa echipe de amatori atât de fete, cât şi de băieţi, limita de 12 echipe a fost deja atinsă. În schimb, echipele de profesionişti se pot înscrie, în continuare, până în data de 21 iulie. Numărul maxim de echipe care pot participa la una din aceste categorii este de 16 echipe la fiecare categorie (masculin și feminin).

Premii de peste 3.000 de EURO

Câştigătorii categoriei MIXT – amatori vor primi premii în valoare totală de 1.300 de lei, anume 800 de lei – locul I, 300 de lei – locul II şi 200 de lei – locul III. La OPEN Masculin, premiile sunt în valoare de 1.300 de euro, locul I urmând să primească 800 de euro, locul II – 300 de euro, iar locul III – 200 de euro. La fete, ocupanta primului loc va primi un premiu de 800 de euro, în cazul în care în total se vor înscrie 16 echipe. Dacă sunt doar 12 echipe înscrise, premiul pentru locul I va fi de 500 euro. Locul II va primi 300 de euro, iar locul III – 200 de euro.

La prima ediţie, ce a avut loc anul trecut, câştigătorii la categoria Mixt au fost John Team din Alba Iulia, iar la categoria Open Masculin echipa Fan Arad.

Turneul, organizat de Asociaţia Eco Sport Team, este inclus pentru al doilea an consecutiv pe Agenda Sportivă a Municipiului Sibiu, fiind al cincelea ca notorietate după Raliul Sibiului, Red Bull Romaniacs, Turul Ciclist al Sibiului și Sibiu Streetball. Competiția este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu, realizată cu sprijinul Federației Române de Volei, Direcției Județene pentru Tineret și Sport Sibiu și SC DPC SA.

Ultima oră

Comentariul meu