iohannis foto

Edilul Sibiului a declarat despre judecarea dosarului de incompatiblitate ce îl vizează, că se bucură de faptul că se fixează un termen rapid pentru această problemă. Iohannis spune că orice decizie a justiţiei trebuie respectată. Termenul fixat se judecă astăzi.

 

”Mă bucur că se doreşte fixarea unui termen rapid pentru a rezolva o temă care este în mod fals folosită de către contracandidaţii mei la alegerile prezidenţiale. Îmi exprim speranţa ca, odată cu clarificarea acestui subiect, campania electorală să nu mai fie viciată prin folosirea unor astfel de atacuri”, se arată într-o declaraţie a preşedintelui PNL, Klaus Iohannis.

 

Iohannis menţionează că, din respect pentru cei peste două milioane două sute de români şi familiile lor care au ales să îl sprijine în această campanie electorală, semnând pentru candidatura sa, consideră că este nevoie din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de o soluţie cât mai rapidă la această speţă.

 

”Am toată încrederea în justiţia din România, iar orice decizie a justiţiei trebuie respectată. Ca şi până acum, voi răspunde cu promptitudine la orice apel sau solicitare a instanţei de judecată”, mai declară Iohannis.

 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a stabilit primul termen, în 25 septembrie, în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, în care Curtea de Apel Alba Iulia a anulat raportul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), instanţa supremă urmând să dea o decizie definitivă.

În 24 aprilie 2013, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) anunţa că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.

În septembrie 2013, Klaus Iohannis a câştigat procesul intentat ANI, după ce Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestaţia acestuia la raportul de evaluare prin care ANI constata că se află în incompatibilitate şi a dispus anularea raportului de evaluare.

Recursul urmează să fie judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

 

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Comentariu