investiții de top la șelimbăr în 2018 – trei grădinițe, un ștrand și 15 străzi modernizate

Reabilitarea străzilor, construirea a trei grădinițe, a unui ștrand și a unui teren de sport sunt printre principalele obiective pe care Primăria și Consiliul Local Șelimbăr le au în vedere în anul 2018.

Primarul Marius Grecu susține că pe lângă lucrările de reabilitare ale străzilor din localitate, se va investi mult în educație și sport. Principalele lucrări sunt construirea unui ștrand în Cartierul Tineretului, a unei grădinițe, tot aici, dar și a unui teren multifuncțional de sport la Bungard.
În acest an sunt prinse în buget reabilitarea a peste 15 de străzi din localitate. Este vorba de prelungirea străzii Pictor Brana, drumurile de legătură din Șelimbăr – Bungard și din DN 1 până la Mohu, unde nu s-a mai intervenit de foarte mult timp, strada Tudor Vladimirescu, unde se va înlocui inclusiv sistemul de apă și canalizare, străzile Andrei Mureșanu, Tonitza, Podului, Andrei Mureșan, Trifoiului. Se are în vedere, de asemenea asfaltarea străzilor de pământ care leagă Mohu de Veștem, reabilitarea străzilor din cartierul Tineretului, dar și reabilitarea podurilor de la intrarea în Bungard și Mohu. ”Sunt lucrări importante, unele mai mici, altele mai mari, însă de care trebuie să ne ocupăm în acest an”, spune primarul Marius Grecu, conform site-ului primăriei Șelimbăr.investiții de top la șelimbăr în 2018 – trei grădinițe, un ștrand și 15 străzi modernizate


Trei grădinițe noi
Pe lângă lucrările de infrastructură, în acest an vor începe demersurile de construcție a trei grădinițe în localitate. Pe lângă cele două din Șelimbăr, unde s-au început demersurile pentru cumpărarea de teren, primăria dorește construcția unei noi în cartierul Tineretului. ”Acolo avem deja un teren de circa 1.500 de metri pătrați pe care vrem să-l folosim pentru această construcție. Este localizat la margine lizierei, este un peisaj foarte frumos și cred că va ieși o construcție pentru care vom fi invidiați”, spune Marius Grecu.
investiții de top la șelimbăr în 2018 – trei grădinițe, un ștrand și 15 străzi modernizateÎn plus, în noul buget ce va fi supus votului la ședința din această lună, mai figurează construcția unei capele mortuare în Veștem și reabilitarea parcului central din Șelimbăr. Aici vor fi amenajate alei, grădini montane, dar și o fântână arteziană de 25 de metri lungime.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. Cumpărați terenurile și nu mai taraganati lucrurile, construiți în zona brana grădiniță ca este dezastru! Trebuie sa ne ducem copiii în Sibiu și apoi sa ne întoarcem la serviciu! Pierdem timpul!