ger ninsoare viscol
Foto Arhivă

Vineri dimineața, la Miercurea Ciuc, s-au înregistrat -18 grade celsius. Gradele din termometre sunt mult sub normalul acestei perioade, dar meteorologii spun că sunt în creștere.

Reprezentanţii Centrului Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu au declarat, vineri, corespondentului Mediafax, că dimineaţă s-au înregistrat minus 18 grade Celsius la Miercurea Ciuc, iar la Vârful Omu au fost minus 17,8, în vreme ce la Bâlea Lac mercurul din termometre a arătat minus 11,7.

”Minimele s-au încadrat în această dimineaţă între minus 7 şi minus 18 grade Celsius. S-a încălzit faţă de ziua precedentă şi continuă să se încălzească. Joi dimineaţa am avut minus 20,7 la Miercurea Ciuc, iar pe Vârful Omu au fost minus 24 de grade Celsius. La noapte minimele vor fi în creştere, iar în noaptea următoare când nu o să fie precipitaţii va fi mai frig, dar nu se vor compara cu minimele de ieri noapte”, potrivit reprezentanţilor Centrului Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu.
Vineri şi sâmbătă se semnalează precipitaţii sub formă de ninsoare, în general slab şi moderat cantitativ.

Sursa www.mediafax.ro

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Comentariu