elevii de zece ai sibiului – mara mirișan: „mă așteptam să am acest rezultat”

Mara Mirișan face parte din grupul de elevi de zece din Sibiu. Tânăra a obținut media maximă la Evaluarea Națională. Ea spune că se aștepta să aibă acest rezultat.

Eleva de zece
Tânăra este extrem de fericită fiindcă a reușit performanța de a lua zece pe linie la probele de la Evaluarea Națională. Nu este însă o surpriză pentru ea, deoarece, în școala generală, a avut doar medii de zece.

„Într-un fel mă așteptam să am aceste note, deoarece am fost constantă cu școala, în V-VIII am avut doar note de 10. Nu a fost de neașteptat, dar a fost totuși o surpriză”, a povestit, pentru Ora de Sibiu, Mara Mirișan.

„La mate a fost ușor”
Mara povestește că nu a întâmpinat probleme la Evaluare. „La mate a fost simplu, am avut o profesoară de matematică foarte bună și a pus mult accentul pe asta”, spune Mara.


Vrea să facă liceul la „Lazăr”, acolo unde a studiat și în generală
„Vreau să continui tot la Lazăr, la Științe Bilingv”, spune Mara. În ceea ce privește planurile de viitor, după terminarea liceului, tânăra povestește că are două variante pentru facultate: „S-ar putea să merg pe Cercetare în Medicină. Îmi place însă și desenul și mă simt atrasă și de Arhitectură”.

Pe Mara au susținut-o mult parinții ei. Știind că este o elevă bună, aceștia se așteptau ca fiica lor să aibă un asemenea rezultat. „Într-un fel se așteptau, au fost foarte bucuroși, dar erau obișnuiți”, mai spune Mara.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică