Vrei să ajuți copiii din centrele de plasament din Sibiu? Se caută voluntari

0 1.792

⇓ Ascultă știrea ⇓

Asociația de Poveste caută voluntari care să își dedice timp pentru educație non-formală și activități variate în beneficiul copiilor din centrele de plasament din Sibiu. Persoanele cu vârsta de peste 15 ani, cu sau fără experiență în voluntariat, sunt invitate să devină prietenii acestor copii și să îi ajute să își rescrie povestea de viață.

Grupați în echipe de minimum două persoane, voluntarii merg săptămânal într-un centru de plasament unde desfășoară diverse activități împreună cu tinerii instituționalizați, cum ar fi: ajutor la teme, ateliere handmade, activități sportive sau diverse jocuri. Empatia, răbdarea și perseverența sunt singurele calități necesare pentru a deveni voluntar, Asociația De Poveste ocupându-se de formarea persoanelor interesate. Cei selectați vor participa la un training de 8 ore și vor trece print-un interviu. Perioada de voluntariat este de 6 luni, din aprilie până în septembrie 2020, cu posibilitate de prelungire. Asociația oferă suport voluntarilor pe tot parcursul activității prin intermediul întâlnirilor de grup sau individuale. De asemenea, le sunt puse la dispoziție materiale de lucru. comunicat 3

Pentru a putea participa la activitatea de voluntariat, cei interesați trebuie să completeze până în data de 29 februarie un formular, care poate fi găsit la pe adresa: https://forms.gle/ajBApNMzGJ8xNpiz8. De asemenea, formularul este disponibil si pe pagina de facebook a asociatiei.

Voluntarii se pot implica și în activitățile organizatorice ale asociației, în strângerile de fonduri și în organizarea diverselor inițiative, precum: ieșiri, excursii, drumeții, participări la spectacole de teatru/muzică, diverse cursuri sau workshop-uri adaptate nevoilor specifice ale copiilor. comunicat 2

”De-a lungul celor trei ani de activitate am învățat că atunci când ne unim forțele chiar putem muta munții din loc. Prezența voluntarilor în centrele de plasament a devenit esențială pentru copii, rezultatul muncii lor începând să fie vizibil în comportamentul tinerilor și în modul în care aceștia interacționează cu cei din jur. În plus, tot voluntarii sunt cei cu ajutorul cărora reușim să implementăm toate proiectele, organizația noastră neavând persoane angajate. Așadar cu cât suntem mai mulți cu atât impactul nostru este mai puternic, posibilitățile de voluntariat fiind diversificate”, spune Carmen Bucsa, vicepreședinte „Asociația de Poveste”. comunicat 1

Asociația de Poveste vine în sprijinul a circa 250 de copii instituționalizați din cinci centre de plasament și trei afterschool-uri din județul Sibiu, ca urmare a parteneriatului cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu. Peste 80 de voluntari sunt implicați în acest moment în diferitele activități organizate pentru acești tineri. Datorită implicării voluntarilor și sprijinului comunității, copiii beneficiază periodic de activități în afara centrelor de plasament. S-au organizat ieșiri la teatru, film, patinoar, dar și excursii în afara județului.
Asociația De Poveste a fost înființată la Sibiu, cu scopul de a susține copiii și tinerii din centrele de plasament din județ în vederea dezvoltării lor personale și profesionale și integrării în societate prin metode non-formale de educație, workshop-uri formative și programe de sprijin. În timp, voluntarii asociației și toți cei implicați, au devenit eroi de poveste.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.