orban: „pedepse dure pentru cei care nu respectă carantina și măsurile dispuse de autorități”
FOTO: arhivă

Premierul Ludovic Orban a transmis, joi dimineață, în cadrul unei videoconferințe, că a fost luată decizia de modificare a Codului Penal, în ceea ce privește infracțiunile în contextul pandemiei de coronavirus. Cei care fac fals în declarații, privitor la epidemie, cât și cei care nu respectă carantina din măsurile autorităților, vor fi pedepsiți mai aspru. 

Orban spune că una dintre deciziile luate este aceea de a„ modifica Codul Penal, privitor la infracțiunile petrecute în contextul epidemiei”. Acesta spune că s-au majorat pedepsele pentru falsul în declarații, infracțiunea fiind pedepsită cu închisoarea.

„Am decis majorarea pedepselor pentru falsul în declarații privitor la epidemia de coronavirus. (…)Există mai multe situații. Un cetățean revine din țările cu peste 500 de cazuri, cetățenii trebuie să completeze declarații. Dacă comit un fals și nu spun din ce țară au venit vor suferi consecințele legii. Comit o infracțiune pedepsită cu închisoarea”, spune premierul.

De asemenea, Orban spune că au fost majorate pedepsele pentru zădărnicirea combaterii boilor.


„Cine nu respectă carantina și măsurile dispuse de autorități li se va întocmi dosar penal. (…)Nu putem accepta ca cetățenii responsabili, care sunt în situația de izolare sau carantină, să nu respecte deciziile, să umble liber în societate și să riște să îi îmbolnăvească pe cetățeni. Vom lua măsuri oricât de dure pentru a-i pedepsi pe cei care nu respectă deciziile. A fost introdusă o nouă infracțiune: omisiunea de a da date. Dacă într-o anchetă epidemioloigică cineva nu dă informații complete despre persoanele cu care a intrat în contact, este o omisiune în informarea autorităților. Se poate constitui dosar penal. Cea mai mare parte a românilor care trec prin aceastăt perioadă grea respectă legea și deciziile. Din acest motiv am decis să înăsprim pedepsele pentru a-i sancționa pe cei care nu le respectă”, a mai declarat premierul.

Sursa: g4media

Ultima oră

Comentariul meu

Publică