porr după alegerea lui tischer la șefia fdgr - ”eu l-am propus. fodor nu a mai candidat”

Gabriel Tischer este noul președinte al organizației județene a FDGR. Acesta vine în funcție după alegerile din cadrul formațiunii și o urmează pe Astrid Fodor, primarul Sibiului. Cel care l-a susținut pe Tischer pentru șefia organizației este Paul Porr, președintele FDGR după ce Astrid Fodor nu și-a mai depus candidatura.

Gabriel Tischer a fost singurul candidat, propus de Paul Porr. ”Doamna Fodor nu a mai candidat. Eu l-am propus pe Tischer, iar membrii l-au votat în unanimitate. Eu văd în el un viitor lider. Este un om care știe ce vrea, e cu picioarele pe pământ, iar noi avem nevoie de oameni pragmatici în politică, dar și în rest, că oameni care vorbesc și nu fac sunt destui”, spune Paul Porr, președintele FDGR.


Acesta spune că propunerea și alegerea lui Gabriel Tischer la organizația județeană a FDGR nu are nicio legătură cu faptul că a pierdut alegerile pentru șefia Consiliului Județean. ”Nu este o compensație, nici vorbă. El oricum a obținut un scor bun, doar că a plecat de pe o poziție nefavorabilă. Nu avem banii pe care îi are PNL-ul și nici nu avem atâția primari care să ne susțină, PNL-ul. Dar, domnul Tischer este șeful consilierilor județeni, iar la FDGR va duce proiectele mai departe cu succes spun eu”, este declarația lui Paul Porr.

 

 

 

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică