dosarul ati covid sibiu - veștemean: „în câteva săptămâni vedem dacă e sau nu vorba de omor”
foto: arhivă

În următoarele două – trei săptămâni am putea ști dacă acuzațiile de omor din cadrul secției ATI COVID a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu se confirmă, potrivit conducerii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. În prezent, procurorii așteaptă ca spitalul să trimită actele și fișele pacienților ce urmează a fi verificate.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a deschis, în urma acuzațiilor aduse de un fost angajat al Spitalului Județean, un dosar de cercetare pentru infracțiunea de omor. Persoana care a adus respectivele acuzații în atenția presei a fost, de asemenea audiată, la fel și alte cadre medicale. În prezent, se așteaptă anumite acte de la SCJU Sibiu, care urmează a fi verificate de procurori, iar mai apoi urmând și audierea medicilor de pe ATI și a celor de la DSP.

CITEȘTE ȘI: Acuzații de omor la Spitalul Județean – Dezvăluirile unui asistent de pe ATI COVID

„Așteptăm să vină actele de la spital. Nu avem încă nici fișele, nici lista cu personalul medical. Sunt necesare pentru a vedea cum procedăm mai departe. Volumul de muncă este foarte mare, tocmai de aceea cei de la spital ne-au rugat să-i păsuim câteva zile. Nu aș putea spune când am putea avea o clarificare, însă cel puțim să edificăm ideea că este sau nu este omor (…) cel puțin în câteva săptămâni să vedem dacă sunt sau nu sunt elemente de omor. Cel mai optimist scenariu ar fi două – trei săptămâni, dacă ne vin actele de la spital”, a declarat, pentru Ora de Sibiu, Ion Veștemean prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Veștemean a specificat că lucrurile sunt verificate sistematic și în detaliu, de aceea va mai dura câteva săptămâni până când vom ști dacă se pune problema de infracțiunea de omor.


„Nu ne grăbim neapărat, o luăm sistematic. L-am rugat pe colegul meu să fie atent la orice detaliu, fiindcă nu suntem presați de nimic, în afară de o corectă informare. Nu ne grăbim la concluzii pripite. În ideea în care ne clarificăm la infracțiunea de omor, vom aduce acest lucru la cunoștință, dar deocamdată sunt doar informații adunate ce trebuie puse cap la cap”, a mai spus prim-procurorul Ion Veștemean.

Ar putea interveni și experții în medicamentație

Ar putea ajuta la anchetă și specialiștii în medicamentație, spune prim-procurorul Ion Veștemean. „Când vin actele de la spital, trebuie analizat dacă sunt lucruri care ne depășesc. Vom apela la experții din medicina legală, experții în medicamentație. Deocamdată vrem să vedem ce apare pe fișele medicale, dacă s-au dat sau nu medicamente, dacă ce s-a luat din farmacie s-a și dat pacientului, dacă medicamentul a fost dat prin protocol sau a fost dat omului în funcție de boala pe care o avea. E un pic mai complicat (…) Vom mai audia și personal din spital și de la DSP. Luna aceasta clar nu vom clarifica nimic”, a spus Veștemean.

Ultima oră

Participă la discuție

3 Commentarii

Publică

  1. Un pic de “sapun”, un pic de “clor”, un pic de “dezinfectant”, doua-trei amenzi fluturate in fata “prostimii gura-casca”, si totul va fi iar bine!
    Noi – cu mortii, “eroii” – cu amenzile pe care si le vor scoate din “sporurile de eroism” si din traditionala (deja) SPAGA!

  2. Acum e tarziu pentru a elucida aspectele infractiunii.Toate fisele si alte acte,privind bolnavii ce au trecut pe la ATI Sibiu,trebuiau ridicate imediat dupa ce a-ti primit sesizarea.Daca asteptati sa vi le trimita ce-i implicati nu veti rezolva nimic.Cred ca fapta sa nascut moarta adica…….

  3. daca autoarea sesizarii ar fi fost audiata cum trebuie, ar fi rezultat că descrie o tentativa la infractiunea de genocid. Si dosarul se declina la Curtea de apel…. dar, mă rog, s-au pensionat procurorii vechi