consiliul județean sibiu cere 120.000 de euro de la ue pentru ”informări despre schimbările climatice”

Consiliul Județean Sibiu, în parteneriat cu Universitatea Babeș- Bolyai vor derula un proiect prin care vor informa cetățenii din municipiile Sibiu și Mediaș despre schimbările climatice și felul în care trebuie să ne adaptăm la ele. Pentru asta vor depun un proiect pentru fonduri nerambursabile în valoare de exact 124.999,53 de euro. Mai exact, cei aproape 125.000 de euro vor fi folosiți pentru niște planuri și pentru a informa populația despre schimbările climatice evidente.

Denumirea exactă a proiectului este ”Schimbările climatice – Plan de acțiuni pentru atenuare și măsurile necesare pentru adaptare în județul Sibiu”. Adică, Județul Sibiu urmărește promovarea unor acțiuni concertate și coordonate de adaptare la schimbări climatice în municipalități din județul Sibiu.

Scopul principal al proiectului este de a realiza un plan de acțiune pentru atenuarea schimbărilor climatice și totodată pentru a identifica măsurile necesare pentru adaptarea la aceste schimbări la nivelul municipalităților din județului Sibiu, dar și de a conștientiza efectul schimbărilor climatice la nivelul autorităților din județul Sibiu, al locuitorilor și a tuturor factorilor implicați ce ar putea interveni în preîntâmpinarea efectelor pe care le au schimbările climatice asupra comunităților.


Obiectivele specifice ale proiectului, așa cum sunt prezentate în proiectul de hotărâre pe care îl vor vota consilierii județeni:
– elaborarea unor studii pentru impactul schimbărilor climatice pentru municipalitatea Mediaș din județul Sibiu pentru a sprijini și îmbunătăți rezistența și capacitatea de adaptare la acestea, precum și actualizarea Strategiei privind adaptarea la schimbările climatice în Municipiul Sibiu;
– creșterea înțelegerii impactului schimbărilor climatice, evaluarea răspunsurilor adecvate la nivel sectorial și inter-sectorial;
– dezvoltarea unei societăți informate și conștiente de riscul reprezentat de schimbările climatice, contribuind în felul acesta la procesul de integrare și dezvoltarea economică și socială;
– elaborarea planurilor de măsuri de atenuare și adaptare la schimbările climatice pentru două municipalităţi: Mediaş şi Sibiu.

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică