proiect unic făurit de o sibiancă - carte de povești cu înregistrare vocală - „fetele mele m-au ajutat la ilustrații”

Irina Hriba s-a născut și a crescut în Sibiu. Aici a învățat, s-a format profesional și tot aici locuiește astăzi împreună cu familia. Până de curând, tânăra a fost account manager în cadrul unei companii de IT, însă a ales să apese pe butonul de pauză pentru a lucra la un proiect personal. Și așa a luat naștere „Elefantul ELO și Egreta EGA”, o carte de povești pentru copii, ce are integrată o funcție specială. Practic, cu ajutorul unui sistem audio, părinții și bunicii se pot înregistra în timp ce citesc povestea concepută de Irina, pentru ca mai apoi cei mici să le poată asculta vocile. Proiectul este unic în România.

Unii copii locuiesc departe de bunicii lor, alții cresc la mii de kilometri depărtare față de părinții plecați la muncă în străinătate. Unii copii nu și-au mai văzut rudele stabilite în alte țări de o veșnicie, iar alții și-ar dori să audă vocile persoanelor dragi în fiecare seară. La acești micuți s-a gândit Irina Hriba, o tânără din Sibiu, care a dat naștere unui proiect inedit – o carte de povești ce are integrată o funcție specială, de înregistrare și redare a vocilor.

proiect unic făurit de o sibiancă - carte de povești cu înregistrare vocală - „fetele mele m-au ajutat la ilustrații”

Proiect unic în România

Pe piață există, în prezent, sute de cărți interactive care prezintă sunete de animale ori cântece, însă, până la finalul anului trecut, nu exista niciuna care să capteze vocile persoanelor dragi. Irina a conceput o astfel de carte pentru ca părinții, bunicii și frații să se poată înregistra în timp ce citesc o poveste, iar înregistrarea vocală să rămână salvată pentru ca cei mici să o poată asculta în timp ce răsfoiesc paginile cărții.

„Ideea o aveam în cap de vreun an jumătate, însă nu am pus-o în practică. În familia noastră suntem trei frați, iar părinții noștri au în total 8 nepoți. Unii locuiesc în Timișoara, alții în afara granițelor, în Olanda. De aici a pornit ideea. Mă gândeam că ar fi frumos ca nepoții să poată auzi vocile noastre, chiar dacă ne despart atâția kilometri. A durat ceva timp până am găsit o firmă cu care să colaborez, care să îmi asculte cerințele de integrare și să fie suficient de deschisă. Împreună am conceput mai multe mostre până a ieșit rezultatul final”, a povestit, pentru Ora de Sibiu, sibianca.

De la angajat în IT, la antreprenor – „Proiectul înglobează multe din experiențele mele”

Irina a terminat Liceul de Arte, iar până anul trecut era angajată la o firmă de IT. Avea, deci, experiență și în domeniul artei, cât și în domeniul tehnic, motiv pentru care a fost capabilă să aducă pe piață un astfel de concept.

„Până anul trecut am fost account manager pentru o firmă de IT și în paralel lucram cu o firmă din Cehia, transferam textele de pe site-ul lor pe un site românesc. Când am avut curajul să mă concentrez pe acest proiect, mi-am dat demisia, fiindcă nu îmi mai ajungea timpul pentru familie. Acum mai am colaborări cu firma din Cehia, dar sunt proaspăt antreprenor. Proiectul înglobează multe din experiențele mele. Am terminat Liceul de Artă Plastică, de aici și creativitatea mea în ilustrații. De asemenea, cum am lucrat în domeniul IT, am putut să mă implic și pe ramura tehnică. Familia m-a ajutat mult în conceperea ideii”, povestește Irina Hriba.

proiect unic făurit de o sibiancă - carte de povești cu înregistrare vocală - „fetele mele m-au ajutat la ilustrații”

Cum funcționează cartea interactivă

Cartea are integrate opt butoane care permit înregistrarea vocală și apoi redarea acesteia. Printr-o simplă apăsare de buton, vă puteți înregistra vocea ori de câte ori este nevoie. Se pot înregistra mai multe persoane, iar capacitatea totală de înregistrare este de 8 minute (1 min/buton). Cartea funcționează pe baterii, însă atunci când ele nu mai sunt funcționale, înregistrarea rămâne salvată și poate fi în continuare redată.


YouTube video

„Pentru că știu cum sunt copiii, am și eu 3, am creat inclusiv un sistem care blochează înregistrarea, pentru a nu exista riscul de a înregistra <<peste>>. De asemenea, un mare plus este că înregistrarea rămâne și după descărcarea bateriilor, astfel rămâne o amintire frumoasă peste ani”, spune Irina.

O poveste despre „Elefantul ELO și Egreta EGA”

Cartea spune povestea elefantului Elo și a egretei Ega. Curioși, aceștia își observă diferențele (statură, mâncare, etc.) și realizează că au multe lucruri în comun.

La baza cărții se afla cei dragi, dar și toleranța/acceptarea celor din jur. „Este pentru prima oară când scriu o poveste. Este vorba despre diversitate și toleranță. M-am încăpățânat să o scriu eu și să fac și ilustrațiile. Mi-am dorit să lucrez la el și să fie un proiect personal. Cele trei fete ale mele m-au ajutat la partea de ilustrații. Cea mică, care are 5 ani acum, și-a pus și ea amprenta. Pe ultimă pagină este o imagine desenată de ea. Fiica cea mare, în vârstă de 9 ani, a făcut într-un program o altă ilustrație. Acum sunt experte în folosirea cărții și sunt foarte încântate”, povestește Irina Hriba.

Cartea „Elefantul ELO și Egreta EGA” poate fi comandată de pe site-ul www.eloega.ro la prețul de 149 de lei. În prezent este în derulare o promoție, astfel că, dacă plasați o comandă, beneficiați de o reducere de 15%. În municipiul Sibiu, transportul este gratuit, livrarea fiind făcută chiar de autoare.

Mai multe detalii despre proiectul unic făurit la Sibiu găsiți și pe pagina de Facebook Eloega.ro – carte cu înregistrare și redare vocală, dar și pe Instagram.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică