crima sibiu 20

Detalii cutremurătoare ies la iveală în cazul crimei din Sibiu. Bărbatul în vârstă de 51 de ani a fost ucis în data de 6 martie de către un amic alături de care locuia într-o casă de pe Constituției. Scandalul ar fi izbucnit pe fondul consumului de alcool și, după ce și-au aruncat unul altuia vorbe amare, s-au încăierat. De aici și până la crimă a fost un singur pas. Agresorul a pus mâna pe un ciocan și l-a lovit puternic pe colegul de băutură. În acea noapte, omul a dormit cu mortul în casă, iar a doua zi l-a dezbrăcat, l-a târât până în fața imobilului și l-a lăsat să zacă pe pământ. La două zile după crimă, trupul decedatului a fost găsit de către o altă persoană, care a alertat autoritățile. Polițiștii și procurorii au intrat pe fir și au reușit să îl depisteze pe criminal. Acesta a fost reținut și și-a recunoscut fapta, urmând să fie încarcerat în Penitenciarul Aiud. 

Alarma s-a dat în cursul după-amiezii de miercuri, atunci când o persoană a sunat la 112, anunțând că în zona intersecției dintre străzile Constituției și Magheru, lângă o casă în paragină, un bărbat inconștient zace pe pământ. La fața locului s-a deplasat imediat o ambulanță, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru el. Bărbatul, care avea 51 de ani, era decedat de mai mult timp, astfel că nu a mai putut fi resuscitat. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs totul. 

Omorât cu un ciocan. Criminalul și-a recunoscut fapta

Anchetatorii au stabilit că bărbatul a fost ucis cu sânge rece de către un amic. Potrivit surselor Ora de Sibiu, cei doi erau oameni ai străzii și se adăposteau în casa respectivă de vreo patru ani. În seara zilei de 6 martie, în jurul orei 21:00, pe fondul unui conflict spontan, agresorul s-a năpustit asupra victimei, lovind-o puternic cu un ciocan în cap. Lovitura a fost fatală, astfel că bărbatul a decedat.

Oamenii legii au reușit să îl depisteze pe criminal, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 68 de ani. Acesta și-a recunoscut fapta și le-a povestit ce anume s-a întâmplat. 

A dormit cu mortul în casă, apoi l-a dezbrăcat și l-a târât afară

În noaptea crimei, agresorul a dormit cu bărbatul decedat în același imobil, dar în încăperi separate. Cei doi mai locuiau în casă cu încă un bărbat, cu toții oameni ai străzi. Cel din urmă era la muncă atunci când a avut loc teribilul incident. 

Persoane apropiate agresorului au povestit în exclusivitate pentru Ora de Sibiu, sub protecția anonimatului, detalii importante despre caz. „Agresorul era un fel de șef aici, el primea oameni, el îi scotea afară. Era cel mai vechi de aici. Îmi spunea că nu mai poate, că vrea să îl dea afară (n.red.: pe bărbatul decedat), că e recalcitrant când bea. Asta știu eu. Adevărul e că eu nu l-am văzut recalcitrant sau beat. Dar probabil că așa era. Agresorul mi-a spus în urmă cu câteva zile că îi e frică, că nu mai suportă, că poate sare să îl bată. Era cu două capete mai mare decât el, dar și mai tânăr. Nu e exclus să se fi certat, clar că s-au amenințat, dar nu știm care a sărit primul. Agresorul era mic de înălțime, are aproape 70 de ani, celălalt avea 50 și un pic”, au povestit sursele Ora de Sibiu. 

Aceleași surse spun că victima a fost găsită dezbrăcată. Gestul agresorului este însă inexplicabil, dat fiind faptul că, în noaptea crimei, a dormit cu mortul în casă. A doua zi însă, l-a scos afară și a făcut curățenie în urma lui. „Eu eram la serviciu. Marți dimineața am venit de la muncă, el era în pat (n.red.: victima), dar nu mi-am dat seama, am crezut că doarme. Era în casă atunci, dar după l-a scos afară. Nu știu de ce l-a scos”, a mărturisit bărbatul care locuia alături de cei doi în casa de pe Constituției. 

Bărbatul a mai precizat că au mai avut loc scandaluri între cei doi și în trecut dar, fiindcă el era mai mereu prezent, reușea să îi calmeze. „Dacă eram acolo, poate nu se ajungea la crimă. S-au mai certat de multe ori, dar i-am despărțit”, a spus omul. 

Dormea cu icoanele la cap

Agresorul părea a fi o persoană credincioasă, date fiind zecile de icoane pe care le avea în jurul patului, lângă un raft plin cu cărți. Sursele spun că nu erau un om certăreț, dar căzuse în patima alcoolului. Casa în care locuiau era mereu curată, în ciuda condițiilor precare. „Aici era curat, era frumos înainte de incendiul din octombrie. Dar băutura… (…) E o casă părăsită, dar e super curat. Avea defectele lui, cu toții avem patimi, dar era un om curat”, au precizat sursele Ora de Sibiu. 

Bărbatul a fost reținut, fiind acuzat de omor. El va fi arestat preventiv pentru 30 de zile, potrivit procurorilor sibieni.

În luna octombrie a anului trecut, aceeași locuință a fost cuprinsă de flăcări în urma unui incendiu izbucnit de la o lumânare uitată aprinsă. Un om al străzii, prieten cu agresorul și victima, a decedat atunci, fiind ars de viu. Toți cei aflați la acea dată în interiorul casei au reușit să se salveze și să scape fără răni grave. (VEZI AICI DETALII DESPRE INCENDIU

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Comentariu