vești bune de la meteorologi - temperaturi ridicate în următoarele două săptămâni

Vremea se încălzește în primele zile ale acestei săptămâni, urmând apoi câteva zile mai reci, potrivit prognozei pentru două săptămâni publicate luni de Administrația Națională de Meteorologie, relatează Mediafax.

În perioada 22 – 25 mai, sunt estimate temperaturi diurne în creștere ușoară, astfel că vremea va deveni caldă, cu o medie a acestora în jurul a 25 de grade. Se va răci în jurul datei de 28 mai, când sunt estimate maxime de 20…22 de grade, iar spre finalul lunii și în primele zile calendaristice de vară se va reveni la valori în medie de 24…25 de grade.

Primele nopți din interval vor fi relativ răcoroase în special în estul regiunii, cu valori medii ale minimelor de 5…7 grade, urmând să se înregistreze o creștere treptată până în 27 mai, când sunt estimate 10…12 grade. La final lunii mai minimele vor fi de 8…9 grade, iar la începutul lunii iunie de 10…12 grade.

Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în perioada 26 – 28 mai și la începutul lunii iunie. În restul intervalului ploile se vor semnala pe arii mai restrânse.

Cum va fi vremea la Munte

Valorile termice estimate în zona montană pe parcursul celor două săptămâni vor fi apropiate de normele climatologice, respectiv o medie a temperaturilor maxime de 14…15 grade și minime de 6…8 grade. O răcire a vremii este estimată pentru perioada 27 – 29 mai, când media temperaturilor maxime ar putea scădea spre 11…12 de grade, iar minimele se vor situa în jurul a 4 grade.

Pe parcursul întregului interval probabilitatea pentru averse va fi mai mare în cursul după-amiezilor. Totuși în zilele de 24, 25 mai este estimată o restrângere a zonelor în care se va manifesta instabilitatea atmosferică. Ploile vor avea și caracter torențial, astfel în intervale scurte de timp și pe arii restrânse cantitățile de apă vor fi însemnate.

Ultima oră

Comentariul meu