fermierii primesc fonduri de la guvern în urma secetei de vara trecută
foto Arhivă

Guvernul aprobă, în ședința de miercuri, fonduri pentru fermierii care au avut de suferit de pe urma secetei de anul trecut.

fermierii primesc fonduri de la guvern în urma secetei de vara trecută

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, înainte de ședința Guvernului, că Executivul va analiză și aproba o decizie în ceea ce privește asigurarea fondurilor pentru fermierii care au avut de suferit de pe urma secetei pedologice de anul trecut, relatează Mediafax.

Suma totală prevăzută în document este de 300 de milioane de lei.

„De asemenea, analizăm măsurile la nivelul Ministerului Energiei și Ministerului Economiei pe care le vom lua pentru asigurarea unor scheme de ajutor pentru marii consumatori. Din analizele pe care le-am primit de la Institutul Național de Statistică a rezultat nevoia de a sprijini industria. Industria, din păcate, a avut un trend descrescător, desigur, au fost și consecințele a ceea ce a însemnat criza energetică și în această criză a lanțurilor de aprovizionare cred că, prin aceste măsuri, putem să revenim pe o speranță prin care industria românească să reintre pe un trend crescător”, a afirmat prim-ministrul.

În plus, se va aproba, probabil joi, o ordonanță de urgență cu lista spitalelor care beneficiază de finanțare prin Banca Europeană de Investiții.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică