sibienii din mişcarea "vă vedem", la astra film festival. iohannis comparat cu personajul negativ, lord palpatine din războiul stelelor (video)

Radu Vancu, unul din organizatorii celui mai longeviv protest din România, cel de la Sibiu, din faţa sediului PSD, este unul din actorii filmului documentar „Think Freedom: The Catalyst”, care a fost prezentat sibienilor, luni seara, la Festivalul Astra Film. În timpul discuţiilor cu cinefilii de după proiecţie, Radu Vancu a spus că este dezamăgit de Klaus Iohannis şi l-a asemănat cu un personaj negativ din seria “Războiul stelelor”.

Radu Vancu: “Iohannis a trădat spiritul protestelor”

“Eu sunt un tip foarte cultivat şi am văzut “Star Wars” (Războiul stelelor). Şi cred că Iohannis este un fel de, pentru cei care sunteţi la fel de cultivaţi ca mine şi ştiţi “Star Wars”, dacă ştiţi personajul numit Lord Palpatine, care e Şeful Consiliului Galactic şi un om foarte înţelept şi foarte stimat, care de fapt este lordul cel mai întunecat şi care conduce. Cred că Iohannis e ceva de genul acesta. Noi am crezut în el, că e de partea spiritului protestelor, că a ieşit cu geaca roşie şi era alături de noi şi ne-a spus “v-am auzit” şi de fapt el, cum foarte bine a zis Cipi (Ciocan n.r.) a distrus pe câţiva ani spiritul protestelor şi al României europene, pe care îl construiserăm”, a spus Radu Vancu după proiecţia filmului.

Întrebat dacă mai sunt posibile proteste de genul celor din mişcarea “Vă vedem” de la Sibiu, Vancu a declarat: “Eu sper să nu fie nevoie să ne adunăm tot într-un moment de criză majoră. (…) Dacă va fi nevoie, ştiu că vom reacţiona. (…) Rezistăm la fel de bine la frig. Avem aceleaşi izmene în continuare şi aceleaşi izmene groase în dulap. Dacă cineva mizează că suntem prea blegiţi, prea blazaţi în cuget ca să mai ieşim să protestăm pentru România europeană, se înşeală.”

sibienii din mişcarea "vă vedem", la astra film festival. iohannis comparat cu personajul negativ, lord palpatine din războiul stelelor (video)

Ciprian Ciocan: Readucerea PSD la guvernare este răul cel mai mare făcut de Klaus Iohannis”

Ciprian Ciocan, co-organizator al protestelor “Vă vedem” este şi el prezent în documentarul de la Festivalul Astra Film. Şi Ciocan se declară dezamăgit de Iohannis.

“Cred că, cu toţi am fost dezamăgiţi. (…) Cred că mesajul pe care l-a transmis, gestul de a readuce PSD la guvernare este răul cel mai mare pe care l-a făcut Klaus Iohannis. (…) Gestul preşedintelui Iohannis de a şterge pe joc cu toate aceste speranţe, cu toate aceste idealisme, cu toate aceste dorinţe de o Românie mai bună”, a spus Ciocan, după film.

Ciprian Ciocan l-a lăudat pe Iohannis, pentru ceea ce a făcut în calitate de primar al Sibiului

“Klaus Iohannis este unul din marile personaje ale Sibiului. A luat Sibiul din ruină în anul 2000 şi l-a adus unde este astăzi, deci el este acest personaj care a schimbat istoria Sibiului”, a subliniat Ciocan.

În calitate de preşedinte al României, Klaus Iohannis, i-a dezamăgit pe cei din mişcarea “Vă vedem” din Sibiu, consideră Ciprian Ciocan.

“Acesta este mare rău pe care l-a făcut Klaus Iohannis că ne-a distrus cumva speranţa. A luat zece ani să se construiască speranţa asta. (…) Acesta este unul din locurile unde noi am fost învinşi. (…) Suntem nefericiţi pentru că a avut loc o foarte mare trădare a spiritului nostru”, a concluzionat Ciprian Ciocan.

Mişcarea “Vă vedem” a însemnat un protest tăcut, timp de 15 minute, zilnic, timp de 669 de zile, în faţa sediului PSD din Sibiu, în 2017, principala nemulţumire fiind Liviu Dragnea şi proiectele de legi ale justiţiei de atunci.

 

 

 

Ultima oră

Comentariul meu