detalii despre bărbatul care a pus pe jar tot sibiul. a avariat 8 mașini, era confuz și agitat (video)

Cuțitarul imobilizat de mascați pe strada Henri Coandă din Sibiu a fost internat la Spitalul de Psihiatrie. Omul, care a tăiat anvelopele mai multor autoturisme și a amenințat câteva persoane, era confuz și agitat. 

Incidentul a avut loc luni, în jurul orei 15:00, pe strada Henri Coandă din Sibiu. Polițiștii s-au deplasat la fața locului după ce au fost sesizați de către martori că individul taie anvelopele mai multor mașini parcate. „Astăzi, 4 decembrie, în jurul orei 15.00, prin apel 112, Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu a fost sesizat în legătură cu faptul că un bărbat amenință cu un cuțit persoanele de pe stradă și distruge anvelopele unor autoturisme parcate pe strada Henri Coandă din municipiul Sibiu. La locul incidentului s-au deplasat mai multe echipaje de polițiști care l-au depistat pe bărbatul în cauză”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu. 

Oamenii legii au încercat să îl facă pe individ să arunce cuțitul, însă acesta n-a vrut să coopereze. A fost nevoie de intervenția mascaților pentru a putea fi oprit. Arma a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. 


CITEȘTE ȘI: Un bărbat cu un cuțit a amenințat trecătorii și a oprit mașinile în trafic. Mascații l-au imobilizat!

Ulterior, bărbatul recalcitrant a fost identificat, constatându-se că este vorba despre un sibian, în vârstă de 37 de ani. Din primele verificări efectuate, în urma incidentului nu au rezultat victime. „Polițiștii au identificat 8 autoturisme ale căror anvelope au fost distruse prin înțepare cu un obiect ascuțit – tăietor”, explică Welter.

@oradesibiu

Panică în Sibiu ‼️ Un bărbat cu un cuțit a amenințat trecătorii și a oprit mașinile în trafic. Mascații l-au imobilizat‼️ Detalii pe ? www.oradesibiu.ro #sibiu #politia #mascatii

♬ original sound – Ora de Sibiu

Din cauza stării confuze și a comportamentului agitat manifestat de către bărbat, acesta a fost internat într-o unitate medicală.

La nivelul Poliției Municipiului Sibiu s-au declanșat cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică