gabi iancu, după golul marcat cu universitatea craiova: ”nu părem o echipă mică, ne batem la play-off”

Gabi Iancu a marcat al treilea său gol din acest sezon, în succesul echipei sale, FC Hermannstadt, care s-a impus cu 2-1 în meciul cu Universitatea Craiova. 

Iancu a deschis duminică scorul pe Stadionul Municipal, în minutul 51 al jocului FC Hermannstadt – Universitatea Craiova 2-1, după un șut superb, la vinclu, din marginea careului.

”Am făcut un meci foarte bun în fața suporterilor noștri, cu o echipă foarte bună, nu i-am lăsat să joace și cred că am meritat victoria. Mi-a lăsat foarte bine Baba mingea și cred că fundașul lor nu putea să vină în mine pentru că era Paraschiv liber în dreapta. Am așteptat să meargă Para spre poartă, am găsit culoarul și am șutat. Cât de mică o fi greșeala adversarilor, trebuie să dai gol dacă se ivește oportunitatea” a spus Iancu la flash-interviurile de la finalul jocului.

”Se vede liniștea la echipă”

Atacantul Sibiului spune că orice punct contează în lupta pentru play-off. ”Suntem un grup foarte unit, avem un antrenor foarte bun care știe să facă atmosferă și să antreneze. Avem președinte, director sportiv, patron de nota 10 și nu avem probleme financiare, cred că avem doar o lună restantă, iar liniștea se vede în cadrul întregii echipei. Se vede play-off-ul, ne batem acolo. Suntem multe echipe care ne batem pe mai multe locuri, iar orice punct contează. Mai ales meciurile de acasă trebuie să le câștigi, jucăm foarte bine acasă în fața publicului, iar la final să fim în play-off și să facem figură frumoasă, nu doar să fim prezenți. Nu părem o echipă mică, chiar dacă nu am fost sezonul trecut în play-off, avem un joc consistent și mergem la fiecare meci să câștigăm”, a mai declarat Gabi Iancu la finalul partidei cu Universitatea Craiova, scor 2-1.

gabi iancu, după golul marcat cu universitatea craiova: ”nu părem o echipă mică, ne batem la play-off”

Ultima oră

Comentariul meu