salvamont sibiu febr
foto: arhivă

Numărul intervențiilor salvamontiștilor sibieni a scăzut în 2023 față de anii precedenți. Cele mai multe solicitări au venit de pe pârtiile de schi, potrivit directorului Salvamont Sibiu, Dan Popescu. 

Invitat la Ora Locală, emisiune produsă de Ora de Sibiu, Dan Popescu, directorul Serviciului Public Județean Salvamont Sibiu, a vorbit despre intervențiile pe care le au salvatorii montani, menționând când și de unde vin cele mai multe solicitări. Acesta a arătat, totodată, că numărul intervențiilor a fost în scădere anul trecut. „În 2021 am avut 286 de intervenții, în 2022 am avut 318 și în 2023 am avut 216. Putem să vedem o creștere în 2022, pentru că toată lumea atunci, după pandemie, a avut voie să iasă doar la munte, în grupuri mici și cumva oamenii au mai avut accidentări, fiindcă a crescut și fluxul turistic. După aceea, în 2023, a scăzut înapoi. (…) Numărul de intervenții e destul de mare pe pârtiile de schi. Putem să avem și 10, 11 intervenții pe zi pe domeniul schiabil. În schimb, vara ai o intervenție la o săptămână sau la 3, 4 zile, depinde de sezon. Plus de asta, cum am spus, de 2 ani de zile s-a tot investit în refacerea traseelor turistice, deci nu am mai avut atât de mulți rătăciți. Au găsit marcajele, pentru că și asta este tot o intervenție. Trebuie să pleci după un om care nu știe el unde este. Oamenii au mers doi ani de zile, grupuri destul de mari, cu ghizi în Sibiu. Asta înseamnă educație montană, deci tot ce s-a făcut de-a lungul timpului, cumva va avea impact și pe viitor”, a spus Popescu. 

Șeful Salvamont spune că există turiști care se accidentează deoarece nu ascultă recomandările oferite de salvatorii montani, dar și fiindcă nu sunt echipați corespunzător. „Sunt turiști care nu vor să ia în considerare sau cred că sunt experimentați. Noi nu certăm turiștii, ci încercăm să le oferim niște sfaturi. Noi nu interzicem, noi nu dăm amenzi, și mă bucur că nu avem posibilitatea să dăm amenzi pentru că noi salvăm oameni. Nu suntem acolo să pedepsim oamenii. Unele accidente se petrec din neșansă. Și eu am pățit să mă accidentez, să fac o entorsă din neatenție sau că am alunecat. Dar sunt și turiști care o fac din greșeala lor proprie, că nu au echipament, că nu au ascultat sau că au supraevaluat un traseu turistic”, a adăugat Dan Popescu. 

Emisiunea completă poate fi urmărită AICI.

Comentariul meu

Comentariu