punct de observație pe vârful bătrâna în munții cindrel. turiștii vor putea să admire priveliștea și să își facă poze

Consiliul Județean (CJ) Sibiu va amenaja un punct de belvedere în Munții Cindrel, în apropiere de Vârful Bătrâna. De pe platforma creată va putea fi admirat întregul lanț montan, Sibiul, cât și speciile de păsări și habitatele specifice. 

Punctul de belvedere va fi construit pe teritoriul comunei Rășinari, în Munții Cindrel, în apropiere de vârful Bătrâna. CJ își propune, totodată, ca viitoarea platformă să fie și un punct de observare avifaunistică. Turiștii vor admira de aici panorame asupra Sibiului, a munților Cindrel, a munților Lotru și a lanțului muntos Făgăraș. Aceștia vor putea identifica din acest punct și speciile de păsări și habitatele specifice. În plus, sub această platformă se va crea un spațiu pentru adăpostire în caz de vreme rea, iar în zonă vor exista bănci și mese din lespezi de lemn. 

Punctul de belvedere va fi amplasat în zona nordică a terenului, poziționat astfel încât să nu anuleze importanța Vârfului Bătrâna. „Rampa se va realiza în consolă, cu o lungime medie de 4,40 metri, o consolă încastrată în munte, care să mimeze poziția stâncilor din zonă. Platforma va avea o pantă de 8% de la plecare spre vârful rampei, astfel încât să creeze senzația de plutire și să ofere o mai bună perspectivă asupra zonei. Platforma va avea forma în plan trapezoidală, imitând forma stâncilor. Astfel, rampa are la bază o lățime de 6,20 metri, zona aflată în contact cu pământul și va ajunge la 4 metri lățime în vârful rampei. Construcția va avea lungimea de 8 metri”, se arată în memoriul de prezentare depus la Agenția pentru Protecția Mediului (APM) în vederea obținerii avizului de mediu. 

Fundația construcției va fi din beton armat, încastrat în terenul stâncos. Pentru a obține ideea de continuitate a muntelui, se propune finisarea cotei de călcare a rampei cu piatră. Se propune, de asemenea, o balustradă din tablă metalică, cu aspect de cupru arămiu. Pe platformă va fi amplasată o masă, realizată dintr-un blat de granit, ce se va sprijini pe o structură spațială de bare metalice așezate sub formă de cuib. Pe masă va fi amplasată o hartă cu traseele turistice ale zonei, care va fi acoperită cu o sticlă securizată și antiefracție. În colțul nord-estic al rampei se propune și amplasarea unui binoclu panoramic. 


Platforma va trebui să fie integrată în cadrul natural. „Prin proiect se dorește integrarea platformei în mediul natural, fără a se afecta major situl natural. (…) Toate activitățile aferente construirii platformei de belvedere se vor desfășura strict pe amplasamentul proiectului. Implementarea proiectului nu generează nicio formă de impact asupra habitatelor de interes comunitar vizate de managementul conservativ al ariei speciale de conservare”, se arată în memoriu. 

Valoarea estimată a investiției se ridică la 674.835,52 lei cu TVA, perioada pentru realizarea proiectului fiind de 10 luni. 

Citește și: Refugiu pe Vârful Prejba. Va putea adăposti 12 turiști și 6 salvamontiști

Ultima oră

Participă la discuție

8 Commentarii

Publică

  1. Bani aruncați. De pe Vf. Bătrâna se vede oricum totul, de jur-împrejur. Că de-aia e vârf și nu vale…

  2. O mare prostie de cheltuit bani degeaba. Clar, fără ea nu se putea vedea peisajul din jur! Oare nu le face nimeni un audit!?

  3. Oare cei care au propus aberatia asta au vazut munte in alta parte decat pe screensaver-ul lor din birourile de la consiliul judetean? N-avem o cabana functionala sau un refugiu in tot Cindrelul dar facem cu 135.000 € Punct de Observatie! Va fi desigur o atractie pentru sportivii cu ATV-uri, care vor veni sa admire, citez: „speciile de pasari și habitatele specifice“.

    1. Sigur are cineva stână sau pădure în zonă și cu ocazia asta se face și drumul dinspre Muncel.

  4. Cui ne putem adresa sa nu se “infaptuiasca” aceasta idee produsa de mintile sclipitoare de la CJ? Va fi o atractie pt cei fara pic de respect fata de mediul inconjurator!

  5. Ma intreb ce anume poate fi admirat si observat mai bine daca exista o constructie artificiala in mijlocul naturii? Un cos de gunoi plin de plasticuri care “admiratorii naturii” le vor lasa probabil acolo in locul in care civilizatia va sigila natura cu o constructie moderna artificiala?
    Prietenii muntilor si toti cei care au avut ocazia sa faca o drumetie peste varful Batrana au reusit sa admire peisajul fara a fi necesar o constructie. Probabil tocmai acesta este motivul pentru care multi merg in mijlocul naturii pentru ca acolo nu este nimic construit. Iar cei care vor sa admire tehnica moderna vor merge la oras unde existe mult mai multe constructii ingramadite. Va rog sa reganditi amplasarea de constructii in mijlocul naturii si sa analizati daca sunt cu adevarat necesare si aduc ceva benefic pentru protectia naturii. Va multumesc.

  6. Nu mai aveati pe ce cheltui banii din buget? Cine s-a gandit la asemenea tampenie, n-a urcat pe munte niciodata….