foto - liderul liberalilor sibieni a mers la festivalul „datină străbună pe secaş”Mircea Cazan a spus la fața locului că Tradiţia trebuie susţinută în continuare pentru a da speranţă tinerelor generaţiilor. Deputatul PNL-ului nu a ratat ocazia de a își mai face puțină propagandă politică.

Cazan spune că s-a bucurat că a fost invitat în calitate de deputat al Colegiului 6, la Festivalul „Datină Străbună pe Secaş” care a avut loc sâmbătă, în comuna Păuca. ”Astfel am considerat că trebuie să reîncep activitatea din 2011 în colegiul meu, mai ales în Ţara Secaşelor, unde mă simt ca acasă. Se ştie că obârşia îmi e din Mărginimea Sibiului si din Tara Secaselor. Pentru mine ca sibian este o mândrie să văd că încă sunt păstrate vii tradiţiile. Nu există plăcere mai mare decât să vezi tineri îmbrăcaţi în costume tradiţionale, care cântă şi joacă şi astfel îşi pun speranţa că ce este bun nu se va schimba. În calitate de parlamentar, cred că tradiţia trebuie susţinută în continuare, iar alocarea de fonduri pentru cultură din partea autorităţilor locale şi centrale trebuie să nu aibă de suferit din cauza crizei. Este foarte important să nu uităm cine suntem cu adevărat şi asta nu se poate decât păstrându-ne neîntinate tradiţiile, portul şi mai ales valorile. Pentru unii a părut ciudat că m-am îmbrăcat în costum tradiţional românesc, când mi-am inaugurat cabinetele de parlamentar în teritoriu şi la diverse ocazii când am fost plecat în străinătate. Chiar cred că ne tragem seva din valorile curate ale ţăranului român cu credinţa în Dumnezeu” a anunțat duminică Mircea Cazan.[nggallery id=660]

Ultima oră

Comentariul meu