Peste 300 de spectatori l-au aplaudat pe Cristi Minculescu la finalul primului concert susţinut de acesta fără trupa Iris, într-un club din Centrul Vechi al Capitalei, mulţi dintre cei prezenţi privind cu optimism decizia artistului de a se despărţi de trupa cu care a făcut istorie.

Deşi surprinşi iniţial de repertoriul ales de artist pentru acest concert – piese celebre ale trupelor Dire Straits, Deep Purple, Uriah Heep sau Led Zeppelin – cei aproximativ 300 de fani prezenţi la primul concert Cristi Minculescu – Lotus au rezonat cu artiştii prezenţi pe scenă şi, în mare parte din timp, au cântat alături de aceştia.

„Nu credeam că o să-l aud vreodată pe Cristi Minculescu cântând coveruri. Mă aşteptam să aud în seara asta piesele pe care le ştiam şi pe care le cânta cu Iris”, a spus unul dintre cei prezenţi la concert.

Referitor la repertoriu, Minculescu a precizat pentru MEDIAFAX: „S-a dorit unplugged la început, iar piesele le-am ales dintre acelea care înseamnă ceva pentru mine şi care îmi plac. Acum sunt în turneu în România numai cu Judy, însă trupa Lotus înseamnă cinci membri – patru băieţi şi o fată”.

Comentariul meu

Lasă un răspuns