VIDEO FOTO PNL anunță că a câştigat detaşat alegerile parlamentare în județul Sibiu. Turcan: „Ne-am atins ținta politică”

615

Liderul liberalilor sibieni a declarat duminică seară că în judetul Sibiu, PNL a obținut 42 la sută din voturile electoratului sibian.

„PNL Sibiu și-a atins ținta politică stabilită – 42% în judeţul Sibiu. Pe scurt, PNL a câștigat detașat alegerile în județul Sibiu.”, spune Raluca Turcan într-o declaraţie acordată pentru Ora de Sibiu.  „Rețeta succesului nostru a fost, ca și la alegerile locale, munca susținută la firul ierbii, printre oameni.PNL Sibiu nu a avut un dublu limbaj. Am întărit echipa PNL, am respectat niște criterii stricte de integritate și profesionalism. Acțiunea politică a fost bazată pe proiecte concrete, în interes public. Nu pe artificii de imagine. Am mers în fața alegătorilor cu un mesaj clar, nedisimulat, axat pe soluții. Am construit și nu am lăsat orgoliile să umbrească proiectul politic. Sibienii cunosc activitatea președintelui Iohannis și doresc să-i fie sprijin și prin parlamentarii pe care i-au votat. Indiferent de rezultat, Sibiul este un nucleu care crede în prosperitate prin investiții și educație de calitate”, a declarat Raluca Turcan, presedinte al PNL Sibiu.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi