construcția noului sediu administrativ al teatrului de balet din sibiu. când o să fie gata

În decembrie a fost montat acoperișul, urmând ca în aprilie, cel târziu mai 2017, lucrările să fie finalizate.

În Parcul Tineretului, nr. 1, pe amplasamentul fostului Teatru de Vară, au început în anul 2015 lucrările de construcție a noului sediu administrativ al Casei de Cultură a Municipiului Sibiu – Teatrului de Balet Sibiu. În decembrie a fost montat acoperișul, urmând ca în aprilie, cel târziu mai 2017, lucrările să fie finalizate, construcția urmând a fi predată beneficiarului. Noul sediu administrativ dispune nu doar de spații de birouri, cât și de un studio generos de repetiții pentru dansatorii TBS și de spații de cazare pentru dansatorii rezidenți la Sibiu.  
„Anul 2016, deși un an greu, fără scenă proprie, a fost totuși un an bun în care am dansat mai mult decât în anii precedenți. Am dansat în cinci locații diferite din Sibiu, dar publicul ne-a urmat peste tot, ceea de demonstrează o dată în plus atașamentul sibienilor pentru balet. Sperăm că anul viitor situația Casei de Cultură a Sindicatelor Sibiu, scena pe care noi o închiriem încă din 2008, în lipsa unei scene proprii, să fie remediată și astfel să putem relua titlurile mari din repertoriu. Vestea bună pe care o va aduce 2017 este că la jumătatea anului ne vom muta în noul sediu administrativ din Parcul Tineretului nr. 1, iar dansatorii vor avea un studio de repetiții adecvat. Vom prezenta și anul viitor cinci producții coregrafice în premieră și sperăm să avem publicul alături și în 2017.”, spune Ovidiu Dragoman, director al Teatrului de Balet din Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu