târgul de cariere sibiu – peste 30 de companii angajatoare

Târgul de Cariere Sibiu are loc în 27 și 28 noiembrie (interval orar 10:00-19:00, respectiv 10-18:00 ) la Hotel Ramada. La eveniment participă peste 30 de companii din cele mai variate domenii: inginerie, contabilitate, producție, IT, resurse umane sau alimentație.

Companiile au inclus oferte din categoriile entry-level, nivel mediu și avansat. Peste 1000 de locuri de muncă sunt disponibile, existând posturi atât pentru cei aflați la începutul carierei, cât și pentru cei cu experiență. Companiile Azets, STC, Faurecia, Veoneer, IFM, Bertrandt, BearingPoint, Odu Manufacturing, Bosch Automotive, Stefanini, Swoboda, Xella, ACCU Quality Services, Simea, E. ON Dialog și Remax au pregătit cele mai bune locuri de muncă pentru candidați.

Prin intermediul eJobs este introdusă noutatea acestui sezon și anume digitalizarea CV-ului. Participanții vor putea să-și depună CV-ul în câteva secunde la compania unde vor să se angajeze. Candidații își pot imprima CV-ul la intrarea în târg, sub forma unui QR Code, pe care îl vor putea scana cu ajutorul aplicației CV2GO. Ei pot genera un QR Code folosind aplicația eJobs-Locuri de muncă și astfel au posibilitatea să li se scaneze codul de pe telefon și pot să-și actualizeze oricând CV-ul pe care vor să-l depună.
Totodată, cei care vor trece pragul evenimentului, vor putea să-și compare salariul în timp real cu Paylab, o aplicație prezentată de eJobs. Candidații au astfel ocazia să constate dacă primesc salariul cuvenit la actualul loc de muncă, în funcție de anumiți factori cum ar fi experiența în domeniu, regiunea geografică, beneficiile de la locul de muncă.

târgul de cariere sibiu – peste 30 de companii angajatoare

“Târgul de Cariere este un eveniment care se dezvoltă în permanență, iar pentru acest sezon ne-am dorit să sporim interacțiunea dintre angajatori și candidați. Procesul de digitalizare a CV-ului eficientizează recrutarea, profilul candidatului fiind vizualizat de companii mult mai rapid. Prin intermediul aplicației, toate CV-urile ajung în câteva secunde în baza de date a firmelor, iar acest lucru sporește șansele de angajare a unui candidat. Faptul că peste 30 de companii participă la eveniment este un lucru îmbucurător, pentru că există o mare varietate de locuri de muncă, iar participanții pot să-și găsească cel mai potrivit job.”, a declarat Alina Agafiței, PR Manager Târgul de Cariere.

La această ediție, organizatorii se așteaptă să participe peste 3000 de candidați, interesați de job-uri, dar și de activitățile noi desfășurate în cadrul evenimentului.
Mai multe informații despre eveniment găsiți pe http://www.targuldecariere.ro/sibiu.

Târgul de Cariere este cea mai mare rețea de evenimente de carieră din Republica Moldova și România, reunind sute de angajatori și mii de candidați. Evenimentul a demarat în anul 2006 și are loc de două ori pe an, în sezonul de primăvară și cel de toamnă.

Ultima oră

Comentariul meu