ce înseamnă intrarea în scenariul roșu la sibiu - nu se închide orașul și nu intrăm în carantină

Sibiul revine în scenariul roșu, după ce a depășit rata de infectare de 3 la mie. Ce înseamnă ”scenariul roșu” și ce  măsuri se vor aplica în perioada următoare?

Miercuri, 10 martie, rata de infectare la nivelul municipiului Sibiu a ajuns la 3,05 la mie. Conform regulamentului, acest lucru presupune aplicarea restricțiilor aferente scenariului roșu în timp de 48 de ore.

Cu această ocazie, în data de 11 martie, a avut loc o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, privind aprobarea măsurilor care se aplică pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în urma căreia s-a luat decizia de a aștepta și de a analiza atent situația epidemiologică, în vederea adoptării măsurilor necesare. Joi, 11 martie, incidența nu a scăzut sub 3 la mie, ci a crescut, ajungând la 3,14. Asta înseamnă că, cel mai probabil vineri va avea loc o ședință a CJSU în adoptării unei decizii.


Scenariul roșu nu înseamnă carantină

Scenariul roșu nu trebuie confundat cu carantina, restricțiile care se aplică în acest caz sunt mult mai lejere. de această dată nu vom avea nevoie de declarații pe timpul zilei, avem voie să ieșim din case pentru a merge la serviciu, cumpărături sau plimbare, legal și fără a da explicații polițiștilor. De asemenea, se poate intra în oraș fără probleme, singura restricție de circulație valabilă fiind cea de la nivel național, care interzice circulația fără un motiv justificativ după ora 22:00. Depășirea pragului de 3 cazuri la mia de locuitori implică de fapt doar restricționarea funcționării anumitor societăți comerciale și schimbarea scenariului în școli.

Mai exact, în Sibiu se vor se închide restaurantele la interior, teatrele, cinematografele, sălile de jocuri de noroc și cafenelele. În următoarele două săptămâni, vor merge fizic la ore preşcolarii, elevii din ciclul primar şi cei din clasele terminale, din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor protecţie, cu prezența fizică de până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculați în  respectivele clase terminale.

Lista completă a restricțiilor:

  • Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă;
  • Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi /sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă;
  • În situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi anterior care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este restricţionată sau închisă, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;
  • Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoane cazate în cadrul acestor unităţi;
  • Prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară
  • Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă;

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică