ce facem în weekend la sibiu - învățăm să desenăm cu ace de foc sau mergem la stand-up

Se anunță un weekend cu multe activități la Sibiu. Primăvara își intră ușor în drepturi, iar vremea de afară ne îmbie să ieșim la plimbare în aer liber sau să ne delectăm cu evenimente culturale inedite.

În acest weekend avem multe evenimente de divertisment la care putem participa cu mic și mare. De la ateliere online, la stand-up sau plimbări în aer liber. Am selectat cele mai interesante evenimente la care vă îndemnăm să participați.

Teatrul GONG

LIVE-STREAM // Atelierul de Creat Povești – Găinușele fericite

Sâmbăta aceasta are loc un nou atelier în care Diana ne provoacă să dăm frâu liber imaginației și creativității, pentru a ne confecționa un accesoriu decorativ ideal pentru camera noastră. Din câteva materiale textile multicolore, câteva biluțe colorate și o crenguță de copac ne vom confecționa decorațiunea ideală pentru camera noastră. Spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta între 6 și 10 ani și va avea loc sâmbătă, 9 aprilie la ora 11:00, live pe pagina de Facebook a Teatrului Gong.

LIVE-STREAM // Atelierul de Meșterilit – Puiul năzdrăvan

Mic, galben și năzdrăvan, puiul confecționat de Aurilă și simpaticul său prieten Rilă vă va fi un partener de joacă ideal în perioada aceasta. Ușor de realizat și având nevoie de doar câteva materiale, cei doi prieteni, Rilă și Aurilă, vă așteaptă să meșteriliți împreună un nou personaj de joacă. Spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta între 6 și 10 ani și va avea loc duminică, 9 aprilie la ora 11:00, live pe pagina de Facebook a Teatrului Gong.

Stand-up comedy cu Nae Nicolae și Cristi Manolescu la Popasul Avrig

Nae Nicolae si Cristi Manolescu vin Sambata 10 Aprilie la ora 17 la Avrig pentru un program de stand-up. Mai multe detalii


Culorile copilăriei – ateliere creative la Șura Culturală

Primăvara vine cu surprize colorate pentru copii și deschiderea stagiului 2021 cu activități creative la Șura Culturală Gușterița. Primul curs de artă şi creaţie are loc sâmbăta, orele 14.00-15.30, și va începe în 10 aprilie cu un atelier de pictură pe pânză. Copiii vor fi iniţiaţi în tehnica picturii şi vor realiza un tablou pe care îl vor lua acasă. Evenimentul este adresat copiilor cu vârsta între 7 și 12 ani. Mai multe detalii AICI.

Desene cu ace de foc la Muzeul Astra din Dumbrava Sibiului

Muzeul ASTRA organizează sâmbătă și duminică, 10-11 aprilie 2021, o activitate de pirogravură, denumită sugestiv Desen cu ace de foc. Mai multe detalii AICI.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică