biletele pentru fits, puse în vânzare din iulie
Foto Maria Stefanescu

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu va avea loc la final de august, între datele de 20- 29. Cei care doresc să cumpere bilete la spectacolele de la Sibiu o vor putea face începând din luna iulie. La fel ca în alți ani, spațiile de joc vor fi neconvenționale.

“Vom face aşa cum am spus şi în conferinţa de presă trecută, festivalul. Construim împreună speranţa din 20 în 29 august. (…) Vom încerca în funcţie de tot ce vor fi decizii noi de guvern, să umplem sălile cât putem de mult. (…) Vom folosi de asemenea toate bisericile, vom avea spectacole importante în Piaţa Mare, în pietonală, în spaţiile din Piaţa Mică, Piaţa Habermann. (…) În clipa asta, noi respectăm legea, putem să primim oameni în proporţie de 70 % ocupare de sală. Noi sperăm din toată inima să fie sută la sută, cum e în Israel, cum e în alte ţări. Dacă va fi 70 (la sută n.r.), respectăm legea. Vom pune biletele în vânzare probabil, undeva în iulie”, a declarat Constantin Chiriac.


Constantin Chiriac a mai precizat că 80 % din angajaţii teatrului sunt vaccinaţi, inclusiv el personal. De asemenea, cei care vor sosi la Sibiu, la festival, vor trebui să fie vaccinaţi sau să dovedească printr-un test că nu au COVID-19.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică