gheorghiță - ”perspectiva unui nou val e clară. primarii să nu se uite la toamnă cum le sunt carantinate localitățile”

Valeriu Gheorghiță a declarat că dacă populația nu se vaccinează, la toamnă vom avea un nou val de infectări.

„Dacă nu avem o rată de acoperire vaccinală suficientă încât să se încetinească răspândirea infecției în cadrul populației suntem la risc de un nou val 4. Nu este speculație, este, din păcate o realitate cu care ne vom confrunta. Dar ce ține de noi este să diminuăm amplitudinea”, a explicat Valeriu Gheorghița în cadrul conferinței de presă din această săptămână, scrie Mediafax.

gheorghiță - ”perspectiva unui nou val e clară. primarii să nu se uite la toamnă cum le sunt carantinate localitățile”

Medicul Gheorghiță s-a adresat primarilor cărora le-a spus că riscă să aibă din nou localitățile introduse în carantină dacă localnicii nu se vaccinează în număr mare.

„Tocmai din acest motiv am propus reorganizarea activităților de vaccinare, în special în rural, să avem un calendar clar și detaliat al activităților de vaccinare în fiecare localitate în parte, pe de o parte pentru că estimăm apariția acestui val de îmbolnăviri. Și nu vreau să ne trezim în toamnă cu localități care să spună faptul că la ei nu au ajuns vaccinuri (…) Altfel este posibil ca în toamnă să avem probleme în localități în care imunizarea colectivă a populației este mult sub ce este relevant din punct de vedere epidemiologic. Este posibil să se ajungă la situații în care anumiți reprezentanți locali să se uite cum vor fi carantinate localitățile lor pentru că în perioada în care era momentul să se vaccineze nu s-au desfășurat aceste activități”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.

Autoritățile și-au propus ca în această vară echipele mobile de vaccinare să treacă prin toate localitățile din România.

Ultima oră

Participă la discuție

2 Commentarii

Publică

  1. daca e atat de clara de ce au relaxat masurile de preventie????? e normal asa ceva??
    Cu alte cuvinte ridicam restrictiile dar va spunem de acum ca ati fost neglijenti ca nu ati mai purtat masti v ati dus la mare etc…. e o piesa a absurdului…..

  2. Nu va mai satura bunul Dumnezeu, va mai trebuie și valul 4, pe lângă ca mințiți și in continuare ascundeți adevarul de popor.
    Pai sa va fie rusine, și vouă, celor din armata, polițiștilor și celor de la guvernare.
    Încet încet reușiți sa distrugeți planeta.
    Bani alocați pentru infrastructura, sănătate și învățământ când?Pentru restul sunt destule, Hoteluri, cartiere noi și complexe comerciale pentru fiecare firma, care din păcate nu e românească.Ați ajuns sa amenințati primari localităților ca o sa închideri comunele, satele și toate suburbiile care nu se vaccinează.
    Din câte îmi amintesc eu, cu restricțiile de noapte, când nimeni nu avea voie sa părăsească locuințele între intervalele x și y, erau foarte “multe îmbolnăviri cu Covid-19”.
    Lumea nu se vaccinează, testele sunt o minciuna și acum veniti cu “valul 4”.
    Treaba sta in felul următor, imnul României se numește degeaba “Trezește-te Române”, căci ne afundăm mai tare și mai adanc, atâta timp cât burta fiecăruia e plină și in casa e caldura.
    Am ajuns un popor incult, comod și fără vreun tel in viața.
    Ce îți doresc eu tie, dulce Românie eliberarea din mârlănie, corupție și avuție.
    Eu unul sincer sunt satul de voi, cei care nu fac nimic pentru tara asta.
    De la cei mai necunoscuți oameni din umbra, pana la sărmanul de la primăria locală, care “muncește și el sa aducă o pâine pe masa”
    Trezirea, ca dacă nici acum nu o sa va treziți,
    Adormirea va fi cea mai adânca.

    Nu doresc sa aduc injurii nimănui, dar voi, armata, politia și guvernarea, sunteți ca niște căpușe care stau doar înfipte in popor și sug tot sângele.

    Trezește-te romane!