avertisment - cele mai importante măsuri anti-covid trebuie luate în jurul școlilor
foto: arhivă

Epidemiologul Octavian Jurma spune că cele mai importante măsuri anti-COVID trebuie luate în jurul școlilor pentru a evita răspândirea variantei Delta.

Epidemiologul Octavian Jurma a declarat, la Aleph News, referitor la anunţul premierului Cîţu, care susţine vaccinarea sau testarea personalului din învăţământ, sănătate sau ordine publică în contact cu publicul, că testarea a fost mereu singura alternativă la vaccinare.

„Iar acum, odată cu vaccinarea, suportarea costurilor pentru testare, chiar şi costurile sociale şi economice ale spitalizărilor, trebuie totuşi puse în seama lipsei de vaccinare, astfel încât încet încet ajungem la concluzia că dacă vrem să revenim la o viaţă cu adevărat normală, nu doar imaginar normală, va trebui să ne vaccinăm şi noi într-o măsură la fel de mare ca celelalte ţări din Uniunea Europeană”, a afirmat Jurma.

Întrebat ce măsuri ar trebui luate în continuare pentru evitarea răspândirii variantei Delta, epidemiologul a răspuns: „din păcate, cele mai importante măsuri care trebuiau luate ar fi trebuit să se ia în jurul şcolilor, pentru că şcolile în România funcţionează ca un catalizator el valului şi suntem deja în val, deschidem şcolile în val”.


În rest, Octavian Jurma a menţionat purtatul obligatoriu al măştilor în interiorul spaţiilor.

„Nu ştiu dacă este neapărat necesar să revenim la portul lor şi în spaţiile publice, însă poate fi o măsură salutară care iarăşi ar putea ajuta la limitarea răspândirii. Din păcate. măsurile reale. cele care au un efect puternic. la noi sunt excluse încă de anul trecut şi mă refer la aceste măsuri atât de hulite de carantină, care probabil că nu vor fi adoptate în acest val”, a adăugat Octavian Jurma.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică